Marian Vasile, liderul PMP Olt: În Slatina vom trece de 20% la alegerile prezidenţiale

Preşedintele PMP Olt, Marian vasile, susţine că organizaţia Slatina va obţine peste 20% din voturile exprimate la alegerile prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie. La nivelul judeţului, PMP Olt va obţine media partidului la nivel naţiona, a mai declarat Vasile.

În vreme ce PMP Slatina va obţine peste 20% din sufragii, organizaţia judeţeană va atinge media partidului la nivel naţional, iar candidatul PMP, Elena Udrea, va intra în turul doi al alegerilor din noiembrie, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Marian Vasile.

„Este dificil să dau un pronostic la Olt, pentru că nu se ştie dacă PSD va fura mai mult sau mai puţin. Pot spune însă că la nivelul judeţului vom atinge media partidului la nivel naţional, între 16 şi 18%. Iar la Slatina sunt convins că vom sări de 20%. Pentru că cetăţeanul din Slatina nu este de stânga şi pentru că oamenii din acest judeţ nu au uitat de investiţiile făcute în Olt sub mandatul de ministru al doamnei Udrea. Investiţii de 120 de milioane de euro”, a declarat preşedintele PMP Olt.

În plus, Marian Vasile a spus că este convins că Elena Udrea va intra în turul al doilea cu Victor Ponta şi că, în aceste condiţii, ea va primi voturile electoratului de dreapta.

Deşi la ora actuală unele sondaje o plasează pe Elena Udrea între 6 şi 7%, Marian Vasile susţine că, potrivit unor măsurători reale, blonda de la PMP are de partea ei 12% din intenţiile de vot ale electoratului. 

2 COMENTARII

  1. Una dintre calitatile Elenei, printre multe altele, este aceea ca EU este pentru ideea ca Justitia sa-si faca treaba! Doar asa statul de drept poate continua! Din pacate, Poanta si fostii lui ministri PSD – Ecaterina si Mihailescu, sub ubrela presedintelui senatului – Calin ‘Inima zburdalnica’ – nu fac decat sa (re)asterne umbra (neo)comunismului prin dictatura morala si financiara pe care o duc! Nu vreau sa ma gandesc ce ne asteapta daca, din pura intamplare (a voturilor furate!), acest MINCINOS ajunge presedinte! Eu continui sa o sustin pe Elena, pentru ca doar ea ne mai poate salva tara de influenta baronilor locali ce pun presiune pe tara; de Felix si slugile lui din guvernul actual!

  2. Doar Iohannis mai poate face ceva in tara asta pentru ca este un om echilibrat.Restul e poveste.Si mai este ceva peste care nu putem trece:este singurul candidat care poate intra cu Ponta in turul doi si deci e singurul care il poate bate.Asa ca toata dreapta ar trebui sa fie cu el si sa il lase pe Base singur ca omul nu prea mai este acasa cu boii. Altefl riscam sa pierdem unica sansa pe care o avem sa nu lasam stanga,cu toti baronii si hotii lor,sa ajunga sa controleze si presedintia si guvernul si toate celelalte institutii,ca ele din Justitie care a inceput sa functioneze.Sa nu ne batem joc de sansa asta.

Dă-i un răspuns lui Marin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here