Un bărbat de 64 de ani, din localitatea olteană Gostavăţu, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în timp ce se deplasa pe carosabil.
La faţa locului au ajuns, în jurul orei 22.00, pompierii SMURD din cadrul Gărzii Stoenești care au intervenit pentru resuscitarea victimei. Prea târziu, însă.
„Paramedicii ajunși la fața locului au găsit victima, un bărbat de 63 de ani, din comuna Gostavățu, fără puls, fără respirație, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Din păcate, personalul medical nu a putut decât să constate decesul bărbatului”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.