Acțiune de amploare a polițiștilor împotriva comercianților de fier vechi. În Olt, dosare penale și amenzi de peste 10.000 lei

Polițiștii din Olt au întocmit două dosare penale pentru infracțiuni economice, au aplicat amenzi în valoare de peste 10.000 de lei și au confiscat peste o tonă de fier vechi în cadrul unei acțiuni derulate, săptămâna trecută, la nivel național pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară şi din patrimoniul unor societăţi. La nivelul Oltului, peste 240 de polițiști au participat la acțiune. 

Polițiștii au acționat pe parcursul a două zile zile, joi și vineri. La nivelul judeţului Olt, cei peste 240 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi de la transporturi au verificat 53 de centre de colectare a materialelor feroase şi neferoase. În cadrul acţiunii, au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni economice, de comiterea cărora sunt bănuite două persoane. De asemenea, 13 persoane sunt cercetate pentru alte infracţiuni, precum furtul din buzunare, distrugere şi loviri sau alte violenţe.

„Poliţiştii olteni au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10 500 lei, şi au confiscat 1240 kilograme de materiale feroase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, comisarul șef Claudia Radu.

Acţiunea de săptămâna trecută se înscrie în conceptul „Railaction dey 24 Blue”, un concept al RAILPOL (reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene) ce constă în organizarea simultană, în toate ţările membre, pe durata unei singure zile, a unei acţiuni poliţieneşti în mediul feroviar, a mai explicat Claudia Radu.

Unul dintre cazurile ilegale a fost descoperit de oamenii legii la Balș, unde poliţiştii Serviciului Ordine Publică au depistat un tânăr de 21 de ani, MariusC., , care deţinea 940 kilograme de fier vechi, fără a avea documente justificative. Din cercetări, s-a stabilit că acesta a achiziţionat fierul vechi de la diferite persoane fizice şi intenţiona să-l comercializeze. „În cauză, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu suma de 500 lei, iar fierul vechi a fost ridicat în vederea confiscării”, a afirmat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.