Votul din 16 noiembrie, când românii şi-au ales un nou preşedinte, este unul istoric nu doar pentru că un asemenea moment este istoric în el însuşi. Nici nu contează actorii, candidaţii, Ponta, Iohannis. Puteau fi alţii, preşedintele ales putea fi altul decât cel care a fost votat de majoritate. Votul din 16 noiembrie are o încărcătură istorică aparte pentru că este pentru prima oară în ultimul sfert de veac când poporul român a arătat, printr-o prezenţă masivă la urne, că voinţa sa este suverană (nu luăm în calcul succesul deplin al lui Ion Iliescu din 1992, pentru că nu putem asocia momentul cu voinţa nemanipulată a oamenilor). Este prima răbufnire naturală a românilor după momentul 1989, o lecţie care i-a făcut pe aleşi să tresară. Nu contează nici cauzele care au scos oamenii la vot, puteau fi cu totul altele decât îngâmfarea unui Ponta sigur pe el şi nemulțumirea manifestă a diasporei în ziua primului tur de scrutin şi între tururi. Important este că peste 62% din populaţia cu drept de vot a înţeles să îşi exprime acest drept pe cât de uşor, pe atât de important. Valul masiv de votanţi prezenţi la urne a dat peste cap calculele politice, paralizând tot ceea ce se petrece ilegal și imoral în procesul electoral din România postdecembristă și creând surprize mari în ambele tabere importante, pentru că Ponta se și vedea președinte, iar Iohannis avea mari îndoieli că va recupera decalajul mare între el și contracandidatul său, stabilit în primul tur al alegerilor.
Efectele forței populare s-au văzut numaidecât în parlament, unde veșnica sfadă a fost înlocuită cu soluția consensului pentru respingerea Legii amnistiei și grațierii. Evident că în politică nimic nu este întâmplător, că ea se bazează pe strategii care se schimbă în funcție de contexte și că ceea ce s-a întâmplat în parlament imediat după 16 noiembrie a fost rodul unor calcule politice – liberalii au punctat electoral, iar social-democrații au pus frână pierderii de procente. Impostura, ipocrizia, demagogia politică nu au murit în 16 noiembrie. Dar actorii politici s-au văzut nevoiți să își regândească strategiile nu în funcție de o masă electorală amorfă, așa cum se întâmpla până acum, ci în raport cu un electorat care a început să reacționeze.