Jandarmeria Olt şi-a prezentat bilanţul pe 2014, în prezenţa adjunctului şefului Jandarmeriei Române

Şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, colonelul Dorel Dejoi, a prezentat, marţi, la sediul unităţii, rezultatele activităţii desfăşurate de jandarmi în 2014. La eveniment a fost prezent şi adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonelul Ion Peligrad.

Potrivit raportului prezentat, Jandarmeria Olt a asigurat, anul acesta, paza şi protecţia instituţională la 15 obiective din zona de competenţă, menţinând ordinea interioară în cadrul a 11 săli de judecată. jandarmii au avut în pază şi protecţie, totodată, conductele magistrale de transport produse petroliere şi cea de fibră optică pe o lungime totală de 287,2 km.

„Au fost organizate şi s-au executat 870 transporturi de valori (din care 849 în judeţ şi 21 interjudeţene), precum şi 34 transporturi cu caracter special. Structurile mobile ale inspectoratului au asigurat ordinea publică la 192 de manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, comemorative, la 41 de manifestări sportive, la opt manifestări de protest, la o vizită oficială, având 13 misiuni pe timpul campaniilor electorale, 429 de misiuni pe timpul desfăşurării alegerilor şi 18 misiuni privind limitarea sau înlăturarea situaţiilor de urgenţă (inundaţii, calamităţi etc. La reşedinţa Jandarmeriei Olt şi sediile subunităţilor dislocate au fost organizate echipaje de intervenţie, structurile operative asigurând intervenţia la 1970 solicitări ale cetăţenilor. În ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, jandarmii olteni au acţionat în sistem integrat pe raza judeţului Olt, fiind executate 12627 patrule mixte în mediul urban, 2511 patrule mixte în mediul rural, 3258 patrule de jandarmi în mediul urban, 519 patrule de jandarmi în mediul rural, 63 acţiuni punctuale şi 98 acţiuni în zona instituţiilor de învăţământ”, se arată în raportul IJJ Olt pe 2014.

În baza planurilor de cooperare/colaborare încheiate între instituţia noastră şi alte structuri, au fost executate 528 misiuni în cooperare cu alte instituţii ale sistemului de apărare şi securitate naţională, organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice locale.

Toate acţiunile desfăşurate s-au concretizat în constatarea a 667 fapte de natură penală, dintre care 256 constatate de jandarmi şi 411 în comun cu Poliţia, fiind identificaţi 681 de autori. Au fost aplicate 2.321 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 626.350 lei. 

La şedinţa de prezentare a activităţii IJJ au mai fost prezenţi, în calitate de invitaţi, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, Cristian Bircea, viceprimar al Slatinei, judecătoarea Carmen Marinescu, vicepreşedinte al Tribunalului Olt, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor cu care Jandarmeria Olt cooperează, precum IPJ, ISU, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Olt, Direcţia Judeţeană de Informaţii, Serviciul Judeţean Anticorupţie, Arhivele Naţionale Olt, Şcoala de Poliţie „Nicolae Golescu” din Slatina etc.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ion Sclavul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here