Sute de oameni sosiţi nu doar din Olt l-au condus, joi, pe ultimul drum pe profesorul, artistul, arheologul şi muzeograful Traian Zorzoliu, directorul Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, răpus, luni seară, la vârsta de 78 de ani, de o boală incurabilă căreia i-a rezistat ani de zile.
Prieteni, cunoscuţi şi rude, artişti, şefii instituţiilor culturale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, dar şi oameni care, nefiindu-i apropiaţi, îl ştiau ca om de cultură remarcabil, şi-au luat adio de la cel care a făcut adevărate minuni pentru cultura locală şi naţională, fie în domeniul istoric, fie în cel al artelor plastice. Nu au lipsit preoţii şi măicuţele, lumea religioasă cu care cel plecat acum Dincolo a avut legături de suflet în multe dintre proiectele derulate la nivelul lăcaşurilor de cult, al mănăstirilor sau în preajma unor evenimente importante.
Profesor de excepţie, arheolog şi muzeograf apreciat în ţară şi în afara graniţelor României, dar şi artist de o vigoare recunoscută în multe rânduri de specialişti, Traian Zorzoliu a ars pentru tot ce şi-a propus să facă în domeniile în care şi-a descoperit pasiuni înnăscute. A înfiinţat muzee în diverse zone din ţară, a dus la bun sfârşit proiecte arheologice, a semnat zeci de expoziţii personale de artă plastică în ţară şi străinătate şi a participat la altele de grup, a fost sufletul multor întruniri artistice, întâlniri oficiale sau agape.
Traian Zorzoliu s-a născut la 15 decembrie 1936, în comuna Stoicăneşti, provenind dintr-o familie respectabilă de ţărani, care a avut o mare influenţă în evoluţia umană şi profesională a artistului de mai târziu. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în satul natal. În anul 1954 a absolvit Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Între anii 1956-1958 a urmat Şcoala Postliceală de Contabilitate din Lugoj, timp în care a frecventat şi cursurile Şcolii Populare de Artă „Ion Vidu“ din Lugoj, secţia pictură. În anul 1974 este absolvent al Facultăţii de Desen din cadrul Universităţii Timişoara, iar în anul 1985 absolvent al Facultăţii de Muzeologie din cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti.
A lucrat 22 de ani în învăţământ, ca profesor de desen. În 1980 a donat Primăriei Drăgăneşti-Olt o colecţie de obiecte muzeale în valoare de 1.120.000 lei. Urmare acestei donaţii, s-a înfiinţat Muzeul Câmpiei Boianului, inaugurat la 5 iulie 1980.
Pe linia artelor plastice, Traian Zorzoliu a participat la 35 de expoziţii de grup în ţară, la mai multe expoziţii colective în Elveţia, Bulgaria şi Republica Moldova, semnând şi zeci de expoziţii personale în ţară şi străinătate. Tot el semnează mai multe busturi ale unor personalităţi de seamă politice şi culturale. Lucrări ale sale se găsesc în zeci de colecţii particulare şi instituţii publice din România, Republica Moldova, Elveţia, SUA, Bulgaria şi Israel.
Traian Zorzoliu a realizat şi monumente de cult eroic amplasate în localităţile oltene Mărunţei, Stoicăneşti, Izvoarele şi Drăgăneşti-Olt.
A elaborat şi publicat o serie de lucrări ştiinţifice de specialitate, a realizat mai multe însemne heraldice şi a publicat mai multe cărţi, precum „Casa de la ţară“ (1993), „Romii de la Drăgăneşti-Olt“ (2008) sau „Generalii drăgăneşteni“ (2010).
O activitate prodigioasă a desfăşurat şi în domeniul muzeal, înfiinţând, de-a lungul anilor, Casa Memorială „Nicolae Titulescu“, muzeul Mânăstirii Curtea de Argeş, muzeul Mânăstirii Brâncoveni, Complexul muzeal Stoicăneşti şi reconstituind un sat neolitic la Drăgăneşti. A sprijinit şi sprijină înfiinţarea unor instituţii muzeale la Şerbăneşti, Izvoarele şi Izbiceni, a reconstituit o cramă-muzeu la Drăgăneşti. Ultima sa realizare trebuia să fie reconstituirea unei cetăţi dacice la marginea oraşului Drăgăneşti-Olt, proiect pe care l-a început şi la care muncea din răsputeri.
Pentru diversele sale activităţi i-au fost conferite mai multe distincţii şi titluri ştiinţifice, iar în 2011, Consiliul Judeţean Olt i-a conferit titlul de cetăţean de onoare al judeţului.
Modest, agreabil şi cu un bun-simţ înnăscut, Traian Zorzoliu lasă un gol imens în urma sa, dar şi multe lucruri care îi vor proiecta memoria şi imaginea în veşnicie. Dumnezeu să-l odihnească!