Avocatul Livius Laurenţiu Iordache din Slatina a mai făcut o nefăcută: el şi-a umflat muşchii în faţa firmei de televiziune prin cablu, internet şi telefonie AKTA, care furnizează servicii şi în Olt, şi, pentru că firma nu a vrut să-i ofere gratis întregul pachet de servicii, s-a urcat pe stâlp şi a tăiat, pur şi simplu, cablurile, lăsând sute de utilizatori fără aceste servicii. Omul va trebui să dea acum explicaţii în faţa procurorilor pentru că societatea păgubită a depus plângere pentru distrugere. Nu este pentru prima oară când avocatul Iordache este acuzat de fapte care contravin legii sau, după caz, Codului deontologic al avocaţilor.
Isprava avocatului s-a fi consumat în localitatea sa de baştină, Brâncoveni, unde omul deţine, împreună cu o rudă, o vilă amplasată pe marginea Drumului Naţional 64. La începutul anului în curs, el a mers la reprezentantul de zonă al firmei în cauză, căruia i-a propus o afacere în temeiul faptului că unul dintre stâlpii electrici de care firma se foloseşte pentru reţeaua sa de cabluri i-ar aparţine, în sensul că îi deserveşte lui locuinţa în alimentarea cu energie electrică. El a cerut, aşadar, să beneficieze gratuit de serviciile AKTA, ba, dacă s-ar putea, să primească şi nişte bani de la societate.
Refuzul reprezentantului firmei l-a enervat peste măsură pe avocatul Iordache, aşa că el s-ar fi întors acasă, s-ar fi urcat pe stâlp şi, fără să stea pe gânduri, ar fi tăiat cablurile firmei, lăsând utilizatorii din mai multe sate ale comunei fără programele TV şi internet. După care s-a înfiinţat iarăşi la reprezentantul societăţii pentru negocieri de pe poziţia, de această dată, a omului cu care nu este de glumit. În urma unei alte runde de discuţii, avocatul a fost convins, într-un târziu, să lase angajaţii firmei să repare ce a stricat el. Ulterior, în loc să îi dea ceea ce ceruse el de pe poziţii de forţă, societatea cu sediul central în Bucureşti i-a făcut plângere pentru distrugere. Plângerea a fost depusă la Poliţie, care a trimis-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
„Societatea respectivă a depus o plângere penală în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, de unde nu s-a întors încă pentru începerea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, comisarul şef Claudia Radu.
Procurorii au confirmat, şi ei, existenţa plângerii.
„În prezent, nu vă pot fi comunicate datele solicitate, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite, să fie emis un comunicat”, se arată într-un comunicat de presă remis Gazeta Nouă.
Cel mai probabil, cauza va fi declinată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru că doar parchetele de pe lângă curţile de apel au competenţa de a derula cercetări asupra avocaţilor.
Ba da, ba nu
Contactat telefonic pentru o declaraţie pe acest subiect, avocatul Livius Laurenţiu Iordache a recunoscut în primă fază că are „ceva” cu AKTA.
„Am ceva cu ei, dar, să vedem, poate se rezolvă. Nu ştiu nimic de vreo plângere, nu m-a anunţat nimeni. Eu n-am distrus nimic. Dar asta e problema mea şi a lor. Nu înţeleg de ce m-aţi sunat şi care e problema”, s-a arătat nedumerit avocatul acuzat de distrugere.
Ulterior, aflând că povestea poate deveni subiect de presă, a tăgăduit. „Eu nu pot să vă dau niciun fel de relaţii şi, dacă veţi scrie ceva care nu e conform cu realitatea şi fără să provină şi de la mine, eu zic că nu e bine, da? Dacă vă interesează subiectul, e problema dumneavoastră. Eu vă spun că nu am niciun litigiu cu nimeni pe acest subiect şi nu vă dau niciun fel de relaţii”, a întors-o Livius Iordache. Care este contrazis categoric de societatea păgubită, prin vocea responsabilului de zonă al firmei.
„El (Livius Iordache – n.r.) a fost la mine de două ori. A venit o dată înainte de…, cu nişte presupuneri. El voia să îi dăm de toate şi, dacă s-ar fi putut, să îi dăm şi nişte bani pe stâlpii aceia. Deci voia de toate. I-am spus că noi îi putem oferi ceva şi că nu se poate mai mult de atât, şi cu asta basta. În rest, urmările le vedeţi. Noi avem contract cu CEZ şi pentru utilizarea stâlpilor electrici, şi pentru amplificatoare şi pentru tot. Deci sunt contracte pentru fiecare localitate în parte, există declaraţii emise pentru fiecare localitate în parte, cu numărul de stâlp, cu poziţia fiecăruia. Am un contract ferm, nu mă duc pentru fiecare ’nea Gheorghe să…, am alte mii de probleme de rezolvat. Dacă cineva îşi face cu mâna lui ce-şi face, sunt oameni care se ocupă de aşa ceva, avem compartimente specializate care urmează calea legală, nu stau eu să despic firul în patru. Eu rezolv ce se poate rezolva omeneşte, corect, legal. Cei care fac fapte de genul ăsta vor avea şi urmări”, a spus reprezentantul AKTA în zonă.
Trecut cu pete
Avocatului Livius Iordache nu i se aduc pentru prima oară acuzaţii referitoare la fapte care contravin legii şi, implicit, Codului deontologic al avocaţilor. În 2006, un bătrân din Slatina îl acuza de înşelăciune, plângându-se că avocatul ar fi schimbat unele prevederi într-un document în care îşi lua angajamentul să îl îngrijească pe om până la moarte, urmând ca apoi să îi rămână lui casa bătrânului. Acesta era aproape orb şi susţinea că una i s-a citit şi alta s-a scris în document.
Doi ani mai târziu, o clientă din Bucureşti, reprezentată de avocat în mai multe procese în instanţă, îl acuza pe Iordache de faptul că i-a cerut onorarii mari pentru care nu a tăiat chitanţe. Unul dintre onorarii, peste 2.000 de lei, i-a fost cerut femeii pentru dezbaterea succesiunii în urma decesului soţului ei, proces deschis, la îndemnul lui Iordache, la Judecătoria Balş, deşi competenţa teritorială în această poveste o avea una dintre instanţele din Bucureşti, unde cel decedat avusese ultimul domiciliu. Femeia s-a plâns atunci Baroului Olt, care i-a dat doar parţial dreptate, conducerea baroului spunând că nu are mijloace de constrângere împotriva avocatului reclamat.
Exista o lege,care i-ar putea da dreptate avocatului, in cazul in cheltuiala pentru stalpul respectiv si prelungirea retelei, plus proiectul facut pentru acestasta operatiune,care costa destul de mult, fost suportata de el.Cinci ani de zile de la instalare proprietarul de drept este cel care a platit.Dupa cinci ani,reteaua intra in proprietatea furnizorului de curent electric.Am cunoscut un astfel de caz in Valcea,iar ACTA N-A AVUT NIMIC DE COMENTAT…Nu stiu cu exactitate speta,dar avocatul ar putea avea castig de cauza.L-as putea apara eu in instanta,chiar daca n-am pregatire juridica…Stiu ca el este un avocat slab.A pledat canva impotriva mea si a pierdut lamentabil…
Exista o lege,care i-ar putea da dreptate avocatului, in cazul in cheltuiala pentru stalpul respectiv si prelungirea retelei, plus proiectul facut pentru acestasta operatiune,care costa destul de mult, fost suportata de el.Cinci ani de zile de la instalare proprietarul de drept este cel care a platit.Dupa cinci ani,reteaua intra in proprietatea furnizorului de curent electric.Am cunoscut un astfel de caz in Valcea,iar ACTA N-A AVUT NIMIC DE COMENTAT…Nu stiu cu exactitate speta,dar avocatul ar putea avea castig de cauza.L-as putea apara eu in instanta,chiar daca n-am pregatire juridica…Stiu ca el este un avocat slab.A pledat canva impotriva mea si a pierdut lamentabil…