România este una dintre țările cu cei mai performanți candidați la testul Cambridge English Advanced

Tinerii români care au susținut examenul Cambridge English Advanced în 2014 sunt printre cei mai buni din lume, informează Adevărul.

Potrivit statisticilor Cambridge English Language Assessment, 80% dintre candidații români care au susținut examenul de limba engleză au și obținut certificatul, România devenid astfel una dintre țările cu cei mai performanți candidați. Țările europene cu rezultate asemănătoare sunt Olanda, Austria, Suedia, Slovenia, Germania și Polonia.

Greșelile cele mai des făcute de către candidații români sunt omiterea vocalelor mute și a articolului „the”. O altă dificultate pentru candidați este ordinea corectă a cuvintelor în propoziții bogate în adjective și adverbe.

Testul Cambridge English: Advanced este popular în rândul liceenilor, deoarece demonstrează un nivel de engleză la standardul cerut pentru a studia sau a profesa în limba engleză.

Examenul conține patru probe, iar înscrierea costă 620 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.