Tandemul politico-financiar Ion Toma / Emil Albotă, specializat în drenarea banilor publici, mai pregăteşte un tun de ordinul milioanelor de lei. Este vorba de construirea unui ansamblu de locuinţe sociale la Scorniceşti, unde cei doi, deşi licitaţia nu a ajuns la final, au obţinut deja binecuvântarea autorităţilor locale. Nici nu puteau să nu o obţină, de vreme ce banii vin din bugetul de stat graţie lobby-ului făcut pe la Bucureşti de senatorul Toma, potrivit surselor OLT-ALERT.
Autorităţile oraşului Scorniceşti vor dura 32 de unităţi locative pentru cei fără locuinţe pe strada Pompierilor, costul total estimat al investiţiei fiind de 5.950.020 lei, fără TVA, sumă pentru care se bat cinci firme înscrise la licitaţie. Contractul urmează să fie atribuit, prin procedura cererii de oferte, firmei sau asocierii de firme care oferă cel mai scăzut preţ. Ei bine, deşi, după deschiderea, în data de 25 septembrie, a celor cinci oferte depuse, comisia de licitaţie nu a deliberat încă, sursele OLT-ALERT dezvăluie că licitaţia are deja un câştigător, nu pe hârtie deocamdată, ce-i drept, ci doar în capetele celor care trag sforile acestei afaceri. Este vorba de asocierea firmelor controlate de liderul UNPR Olt, senatorul de Ialomiţa Ion Toma, şi de subordonatul politic al acestuia, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Emil Albotă, prim-vicepreşedinte al UNPR Olt, SC Scadt SA şi SC Transcom Caraiman SRL. Şi asta în ciuda faptului că preţul oferit de cele două societăţi comerciale asociate este departe de a fi cel mai avantajos pentru autoritatea contractantă, Primăria Scorniceşti. Sursele noastre ne-au mai dezvăluit că tandemul SC Scadt SA – SC Transcom Caraiman SRL este abia pe locul trei la acest capitol, după SC Condor Păduraru SRL – SC Olt Proiect Slatina SRL (care a oferit 5.365.873 lei, fără TVA) şi SC Ceconi SRL – SC Simcorexim SRL (5.894.993,46 lei, fără TVA). În cursă au mai intrat asocierile SC DCO General Coninstal SRL – SC Real Design Trust SRL – SC Neo Structural Engineering SRL (în a cărei ofertă a fost pusă suma de 5.938.91 9,0 2 lei, fără TVA) şi SC Team World Construct SRL – SC MND Proiect SRL (5.992.806, 95 lei, fără TVA). Cum poate cineva să câştige un contract de lucrări de pe locul trei din punct de vedere al celui mai avantajos preţ? Este simplu, ne-au edificat cunoscătorii. După deschiderea ofertelor se umblă, pe ici, pe colo, adică prin punctele esenţiale ale propunerii tehnice înaintate de cel care trebuie să câştige.
De altfel, nu este pentru prima dată când firmele tandemului Toma / Albotă câştigă o licitaţie, luând faţa altor firme care au oferit preţuri cu mult mai avantajoase, dar care nu au avut influenţa senatorului UNPR. O asemenea pleaşcă a fost fabricată la Primăria Slătioara, condusă de primar UNPR. Este vorba de proiectul „Protecţia resurselor de apă, sistem integrat de alimentare cu apă, staţie de tratare, canalizare şi staţie de epurare în comuna Slătioara, judeţul Olt”, pentru care Ion Toma s-a făcut luntre şi punte prin Capitală ca să obţină finanţare. Iar licitaţia de atribuire a lucrărilor a fost câştigată – aţi ghicit – de SC Scadt SA, deşi nu mai puţin de cinci firme au oferit preţuri mai mici decât cel din oferta firmei senatorului. Licitaţia s-a ţinut în octombrie 2012. Dacă Alinmar Construct şi Marsilva au fost respinse atunci pentru lipsă de documentaţie la dosar, alte companii au fost eliminate în condiţii extrem de dubioase. Cel mai mic preţ a fost oferit de SC Electrovâlcea SRL, respectiv 2.390.910,62 lei, care, în ciuda acestui fapt, a fost descalificată imediat după deschiderea ofertelor. Aceeaşi soartă a avut-o şi SC Novara Impex (care a oferit 2.830.030 lei), asocierea Grup Primacons – Artemis Industrie (cu preţul de 2.828.872 lei), Aceti (2.728.124,22 lei) şi Condor Păduraru (2.506.798 lei). Au rămas în cărţi, aşadar, Alexcor Trading SRL (cu o ofertă de 3.510.345,08 lei), SC Hidroconstrucţia SA (care a oferit 3.281.258,22 lei) şi, evident, Scadt SA (cu preţul de 2.979.720 de lei). Câştigătoare a fost declarată, potrivit procesului verbal din data de 16 ianuarie 2013, SC Scadt SA. De studiul de fezabilitate s-a ocupat – din nou aţi ghicit – firma lui Albotă, SC Trancom Caraiman SRL.
Strategia de la Slătioara, aflată în curs de desfăşurare acum la Scorniceşti, a mai fost aplicată de tandemul Toma / Albotă, spre sfârşitul anului 2013, la Slobozia, unde Scadt şi Transcom Caraiman s-au ocupat de proiectarea şi construirea a două blocuri de locuinţe sociale. Tot în judeţul în care Toma a fost paraşutat în 2012 să câştige un loc în Parlamentul României, firma lui Albotă a proiectat, anul trecut, construcţia altor blocuri de locuinţe, în Fierbinţi – Târg, investiţie finanţată, de asemenea, din fonduri publice. Comuna Maia, tot din Ialomiţa, a pus şi ea la bătaie o pleaşcă, anul trecut, pentru SC Transcom Caraiman SRL, care s-a ocupat de alimentarea cu apă şi de canalizarea localităţii.
De cele două firme prietene dăm şi prin judeţul Braşov, mai exact în Ghimbav, unde SC Transcom Caraiman SRL câştigă, în 16.07.2014, iar SC Scadt SA câştigă, în 22.10.2014, un contract de peste 3,5 milioane de lei. Tot în 2014 firma lui Albotă câştigă o licitaţie privind proiectarea lucrărilor de construire a 40 de unităţi locative în oraşul Turceni, Gorj. Lucrările au fost executate, evident, de firma şefului său politic, SC Scadt SA. Valoarea lucrărilor, peste 6,4 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei reprezentând fonduri europene.
Numai în 2014, firma familiei Albotă a „prins” peste 30 de contracte finanţate din bani publici în valoare totală de peste 10 milioane de lei, în vreme ce şeful său a învârtit, în 2014-2015, afaceri cu bani publici în valoare de peste 41 de milioane de lei.
Să revenim la cărţile care se fac, în prezent, la Scorniceşti, pentru a spune că actualul primar interimar al oraşului, Ion Prioteasa, are un curaj fantastic. S-o baza pe faptul că ginerele său este nimeni altul decât ministrul Sănătăţii? Sau, supărat că şefii de la judeţ ai PSD nu l-au sprijint să câştige şefia PSD Scorniceşti, o fi bătut palma cu UNPR în perspectiva alegerilor locale din 2016?
Asta e o acuzatie grosolana dle Mirea care nu se sustine.S+a dat cumva rezultatul oficial al licitatiei?Dumneata singur spui ca nu.Atunci de unde stii,esti Mafalda?
Sa vina DNA sa verifice și aceaste doua societăți Scadt si Trans com Caraiman ca prea își fac de cap prin acest județ. O FI COINCIDENTA SAU ARANJAMENT PE FATA CA SCADT A CÂȘTIGAT LICITATIILE ȘI LA POTCOAVA ȘI LA CORABIA ȘI ACUM URMEAZĂ SCORNICESTI . Dar domnul Toma și domnul Albota au imunitate deci sunt intangibile. Urmărim cu interes aceasta procedura și noi locuitorii din Scornicesti .Sa vedem domnul Fari ce faci acum ?
Din cate se pare domnii astia s-au specializat in constructia de locuinte sociale-unde e un bloc din asta de facut numai castiga licitatia.DNA doarme,nu ii vede,nu citeste presa,ca nu e prima data cand se scrie de ei.Domnilor de la DNA,stim ca sunteti putini la cate se intampla,dar dl senator Toma si dl Albota isi cam fac demult de cap si daca numieni nu i-a tras un pic de par au to prins curaj ca lor nu li se poate intampla nimic rau.E cazul unei interventii,nu credeti?