Sondaj de opinie: Emil Moţ (PSD) şi Gabriel Buliteanu (PNL), favoriţi pentru Primăria Slatina

Un sondaj de opinie realizat, luna trecută, de publicaţia Informaţia de Sud la nivelul municipiului Slatina îi dă ca favoriţi în intenţiile de vot ale populaţiei pe deputatul Emil Moţ (PSD) şi pe Gabriel Dima Buliteanu (PNL). Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1000 de persoane.

La întrebarea „Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru funcţia de primar al Slatinei, cu cine aţi vota?”, 28% dintre respondenţi (197 persoane) l-au indicat pe candidatul PSD Emil Moţ, pe locul doi clasându-se liberalul Gabriel Dima Buliteanu, pentru care au optat 23% dintre persoanele chestionate (161 de subiecţi). La un nivel bun s-a clasat în opţiunile slătinenilor şi Andrei Iordache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, alături de care s-au declarat 132 de persoane, reprezentând 19% din numărul celor întrebaţi.

În sondaj a fost introdus şi numele candidatului PNL la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, către care s-au îndreptat doar 12% dintre respondenţi (83 de persoane chestionate). Acestuia îi urmează Emil Albotă (UNPR), care ar acumula opţiunile a 11% dintre cei chestionaţi (76 persoane), şi Victor Iacobescu, candidatul anunţat al Mişcării Populare, care ar fi votat de 7% dintre cei care au răspuns sondajului (49 de intervievaţi).

Precizăm că, dintre cele 1000 de persoane chestionate, 698 şi-au exprimat clar intenţia de vot, restul de 302 persoane refuzând să răspundă sau declarându-se indecise.

La cea de-a doua întrebare, „Dacă mâine ar avea loc alegeri, cu care partid politic aţi vota?”, pe primul loc în opţiuni se află PSD (55,7% – 435 persoane), urmat de PNL (34,7% – 271 persoane), ALDE (4,2%) UNPR (2,7%) şi MP (2,4%). 

La această întrebare au fost de acord să răspundă 779 de persoane dintre cele 1000 întrebate.

Sondajul a avut loc pe parcursul lunii noiembrie, operatorii procedând după metoda door to door, potrivit reprezentanţilor Informaţia de Sud. 

4 COMENTARII

  1. Frate,nu am nimic cu el dar Mot asta e gol pe dinauntru si pe dinafara are mai mult moaca de golan.Mie cel putin nu imi spune nimic in afara ca e o facatura a PSD-ului si nimic mai mult.Zau asa.

  2. Pai cu Balasa cum ramane,a picat pe locul 4,el care in celalalt sondaj s+a clasat pe primul loc?Ce sa mai credem?Ca ce s+a spus despre Stirbu este adevarat?Daca este asa,PNL este condamnat sa piarda.Ce avem noi aici:un Gigel Stirbu tradator de tradator

  3. Andrei Iordache este si ramane candidatul cu mari sanse in actualul context socio-politic de la Slatina . Are inteligenta , carisma si potential managerial , lucruri fara de care nimeni nu poate fi un primar autentic si util al unui municipiu capitala de judet . Punct .

  4. GRIP (Grupul Pentru Reforma Administratiei ) recomanda ( solicita ) politicienilor si jurnalistilor , atunci cand spun sau scriu ceva , sa utilizeze cerintele minimale ale unui text argumentativ ( cel putin schema Toulmin). Suntem convinsi ca numai asa mesajul va fi internalizat de receptor, dandu-i astfel acestuia posibilitatea feedback-ului prin VOT .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here