FOTO/VIDEO Sistemul integrat al deşeurilor în Olt, gata de funcţionare. Proiectul a costat 34 milioane euro

Consiliul Judeţean Olt a găzduit, marţi, conferinţa de închidere a proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, investiţie finanţată prin Programul Operational Sectorial – Mediu 2007 – 2013, în valoare de peste 34 milioane de euro. 

În cadrul evenimentului, la care au participat, printre alţii, Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, şi Angela Solduban, şefa Serviciului de Implementare a Proiectelor din cadrul aceleiaşi instituţii, au fost prezentate detaliile tehnice ale proiectului, rezultatele obținute și principalele investiții. 

Conferința a fost urmată de o vizită în teren la depozitul ecologic de la Bălteni și la depozitul neconform de la Slatina, închis în urma proiectului.
 

Prin realizarea investițiilor din acest proiect, s-au finalizat lucrările pentru construcția unui depozit ecologic care va colecta deșeurile din tot județul, cu o capacitate de 880.000 metri cubi, o stație de sortare și o stație de tratare levigat, poziționate în localitatea Bălteni, s-au construit patru stații de transfer în localitățile Caracal, Balș, Corabia și Scornicești, s-au construit 3722 platforme de colectare a deșeurilor menajere și 1975 platforme de colectare a deșeurior reciclabile, în cele 112 localități din județ, s-au închis depozitele urbane neconforme, existente în localitățile Slatina, Drăgănești Olt, Scornicești, Caracal, Corabia și Balș, achiziționându-se, totodată, 6450 containere, opt tocătoare și 18.000 unități de compostare.

”Pentru Consiliul Județean acestă investiție înseamnă un proiect de succes, amplu și complex, și iată am ajuns cu el la partea finală, cea a construcției depozitulului ecologic de la Bălteni. Este un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, în valoare de peste 34 de milioane de euro. În imediata perioadă, vom încerca să lansăm în SEAP, operarea atât pe colectare, cât și operarea stației de la Bălteni. După ce vom face acest lucru, sperăm ca în vara viitoare să avem funcțional sistemul de management integrat al deșeurilor, la nivelul județului Olt. În total, vor fi generate aproximativ 200 de locuri de muncă, nu numai la Bălteni, ci și pe stațiile de transfer, cât și ca operatori care vor colecta gunoiul din tot județul”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, în cadrul vizitei din teren. 
 
Oficialul a mai precizat că, cel mai târziu până în februarie 2016, licitaţiile pentru desemnarea operatorului privat care se va ocupa de funcţionarea sistemului, precum şi a operatorului care se va ocupa cu transferul gunoiului de la rămpile din judeţ la depozitul ecologic de la Bălteni, vor fi urcate pe SEAP. Vor urma procedurile legale, astfel încât funcţionarea întregului sistem să demareze până la sfârşitul anului următor. 
 
La depozitul de la Bălteni a fost prezent şi omul de afaceri Octavian Bălţoi, patronul SC Grup Primacons SRL, firma care a executat proiectul.
 

Sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt este cel mai mare proiect, ca importanţă, complexitate şi valoare, pe care Consiliul Judeţean Olt l-a derulat cu fonduri europene.

Imagine de la conferinţa de închidere a proiectului

 

 

Marius Oprescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în vizită la depozitul de la Bălteni 

 

Flux tehnologic pentru procesarea deşeurilor

 

Octavian Bălţoi, patronul SC Grup Primacons SRL, firma care a executat proiectul 

 

Groapa de gunoi de la Bălteni

 

Utilaje ce vor fi folosite la depozitul de la Bălteni

[iframe width=”420″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/EQB816TXu_s” frameborder=”0″ allowfullscreen ] [iframe width=”420″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/XktrBQDw3Mc” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.