Nu era nici timpul şi nici nu e un gest moral faţă de populaţie, a declarat Siminica Mirea, co-preşedinte al PNL Olt, despre adoptarea, în Senat, a legii care acordă pensii speciale aleşilor locali.
Acordarea acestor privilegii aleşilor reprezintă un act prin care cea mai mare parte a parlamentarilor, în special cei ai PSD, sfidează populaţia simplă şi arată că nu au nici cea mai mică dorinţă de reformare a clasei politicii, este de părere Siminica Mirea.
„Este trist ceea ce s-a petrecut în ultima perioadă în parlament. Mai întâi şi-au votat privilegii ei, domnii parlamentari, iar acum, la comanda partidelor, au votat pensii speciale pentru primari, ca astfel aceştia să se implice mai abitir în campaniile electorale din 2016. Asta e o măsură lăsată de Ponta pentru a îngreuna situaţia guvernului actual. Nu e corect faţă de populaţie şi prin aceste acţiuni parlamentarii partidelor care au fost până de curând la putere arată că pentru ei ieşirile în stradă ale populaţiei nu reprezintă nimic”, a declarat co-preşedintele PNL Olt.
După ce, săptămâna trecută, au adoptat proiectul prin care parlamentarii vor beneficia de pensii speciale, senatorii au adoptat, luni, o lege care acordă acelaşi privilegiu primarilor. În ambele rânduri, parlamentarii PNL au părăsit sala înainte de votul final.
„PNL a arătat că are dorinţa schimbării şi a început reforma cu el însuşi. Am adoptat o serie de criterii de integritate pe care cei care vor candida vor trebui să le îndeplinească. De asemenea, în parlament colegii mei de partid se comportă aşa cum ar trebui să se comporte un ales: fără populisme ieftine şi doar în temeiul interesului public”, a concluzionat Siminica Mirea.