Desfăşurări sporite de forţe ale jandarmilor în ziua bâlciurilor în Olt, 21 mai

Ziua de 21 mai, cea în care creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, este şi ziua în care, în Olt, sunt organizate cele mai multe bâlciuri simultan, cu regularitate anuală, dar şi manifestări prin care oamenii sărbătoresc ziua localităţii. în asemenea condiţii, peste 100 de jandarmi se vor afla la datorie pentru asigurarea ordinii publice.

Angajaţii jandarmeriei îşi fac încălzirea încă de vineri, la Potcoava, unde au loc manifestări dedicate zilei oraşului, şi la Corabia, unde începe Sărbătoarea Teilor, care va fi marcată şi sâmbătă, 21 mai. Tot sâmbătă Ziua Localităţii va fi sărbătorită de oamenii din Crâmpoia, Sâmbureşti, Obârşia şi Giuvărăşti. În aceeaşi zi vor fi organizate bâlciuri anuale în localităţile Văleni, Spineni, Vişina, Icoana şi Grojdibodu.

Pe 21 mai la Slatina autorităţile vor organiza concursul pentru copii „Iepuraşul te premiază”, dotat cu mai multe premii, iar în 22 mai la Topana va avea loc Hora Satului.

„La aceste manifestări cultural-artistice, peste o sută de jandarmi vor asigura ordinea publică, astfel încât frumuseţea acestor evenimente să nu fie tulburată de nimic şi de nimeni, ţinând cont că se preconizează participarea unui număr mare de oameni pe parcursul celor trei zile de sărbătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan.

Jandarmii le cer cetăţenilor care intenţionează să participe la aceste evenimentele să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale pentru a evita furturile din buzunare, să nu lase la vedere în interiorul autoturismelor obiecte de valoare, să evite consumul excesiv de alcool care poate conduce la neînţelegeri şi la crearea unor stări conflictuale, să nu se angreneze în activităţi ce le-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi bunurile materiale.

De asemenea, cetăţenii trebuie să ştie că pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here