Cât câştigă Cristian Tomescu, omul tandemului Vâlcov-Prina, din contractele cu statul

Firma controlată de Cristian Tomescu prin cumnata sa, Loredana Minodora Ţiganu, SC Cafmin SRL, a înregistrat anul trecut un profit net de peste 2,4 milioane de lei, mare parte a banilor, dacă nu cumva totul, venind din contractele de lucrări finanţate din fonduri publice.

Mai exact, profitul net al SC Cafmin SRL pe 2015 a fost de 2.438.605 de lei, jumătate din cât a câştigat firma în 2014, când profitul curat al societăţii a fost de aproape 4,4 milioane de lei (4 399 523 lei). Cea mai mare parte din aceşti bani au venit din contractele cu statul, cel mai important contract de anul trecut fiind unul dintre cele încheiate cu Primăria Slatina. Este vorba de construirea Clubului Nautic Plaja Olt, investiţi care a costat peste 22,7 milioane de lei şi care a fost finanţată din fonduri comunitare.

De altfel, SC Cafmin SRL a fost, în Olt, beneficiara a zeci de contracte finanţate din fonduri publice după ce firma a fost resuscitată economic de foştii primari ai Slatinei, Darius Vâlcov şi Minel Prina.

Drept recunoştinţă, Cristian Tomescu le-a întors serviciile celor doi pe diverse căi. De pildă, el s-a numărat printre intermediarii prin care şpaga primită de Vâlcov de la patronul Radion Tehnologica, Theodor Berna, ajungea la fostul primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor, după ce acesta i-a dat lui Berna o mână de ajutor, prin trafic de influenţă, să câştige mai multe contracte de lucrări finanţate din fonduri europene, scoase la licitaţie de Compania de Apă Olt SA. Calitatea de intermediar l-a transformat pe Tomescu în inculpat

Generozitatea lui Tomescu l-a atins şi pe Minel Prina, căruia i-a făcut cadou viloiul din strada Popa Şapcă, construită de SC Cafmin SRL pe un teren achiziţionat de omul de afaceri în 2008, când Prina ocupa postul de administrator public al municipiului-reşedinţă de judeţ (amănunte AICI).

Nu este deloc întâmplător că saltul firmei de la câţiva mii de lei profit la câştiguri de sute de mii şi, apoi, la milioane de lei s-a produs în 2004, anul în care la conducerea Primăriei Slatina a venit Darius Vâlcov. Iată, mai jos, evoluţia financiară a SC Cafmin SRL de-a lungul anilor:

bilant-cafmin

 „Norocul” lui Tomescu nu a murit o dată cu destructurarea, de către procurorii DNA, a grupului infracţional creat de Vâlcov în Slatina. SC Cafmin SRL îşi va alimenta conturile cu circa opt milioane de lei de la SC CAO Olt SA, fix din afacerea scandaloasă care l-a trimis în judecată în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie şi protectorul său Vâlcov. Este vorba de continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în Slatina, lucrări lăsate de izbelişte de SC Tehnologica Radion SA Bucureşti după ce a câştigat contractul graţie influenţei exercitate fraudulos de fost primar şi ministru al Finanţelor (amănunte AICI). Semn că ecourile grupului nu s-au stins încă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here