Tragedie la Băbiciu. A murit la scăldat, însoţit de fiica sa. VEZI FOTO

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Băbiciu, s-a înecat în Olt joi seara, în timp ce se afla la scăldat cu fiica sa minoră. În timp ce se afla la scăldat cu fiica sa minoră, bărbatul a fost înghiţit de apele Oltului, fiind alertaţi pompieri pentru căutarea sa.

La faţa locului s-au deplasat un autocamion de intervenţie, o barcă pneumatică cu motor, un echipaj SMURD şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă.

Militarii au început imediat acţiunile de căutare-salvare, cu ajutorul bărcii pneumatice şi a accesoriilor specifice, reuşind să-l găsească pe bărbat şi să-l aducă la mal după aproximativ o oră. Bărbatul a fost găsit la circa 10 metri de mal, adâncimea apei fiind de peste patru metri.

Din nefericire, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului, în ciuda manevrelor de resuscitare de peste 40 de minute.

„Pacientul a fost preluat de echipajele medicale în stop cardio-respirator şi au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Cadrele medicale au executat resuscitare peste 40 de minute, din păcate fără rezultat favorabil, medicul constatând decesul bărbatului în vârstă de 45 de ani, din comuna Băbiciu”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

2 4 5 6 7 8 aaa.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here