Ani grei de puşcărie pentru finul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache

Omul de afaceri Henri Saouma, supranumit Rico, de origine libaneză, patron al grupului de firme Monte Verde din Caracal şi fin al preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Dolj la opt ani de închisoare cu executare într-un dosar în care alţi 13 inculpaţi au primit pedepse cu executare pentru evaziune fiscală. În total, cei 14 inculpaţi au primit 120 de ani de închisoare.

Dosarul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în 2013, lotul inculpaţilor cuprinzând 18 de persoane.

„În temeiul art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 6.11.2012 la 24.01.2013. 16. În baza art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 din Codul penal de la 1968 condamnă pe inculpatul SAOUMA HENRI la pedeapsa principală de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. de la 1968 – acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani”, se arată în sentinţa Tribunalului Dolj.

Henri Saouma este finul deputatului de Olt Florin Iordache căruia i-a finanţat, potrivit surselor din mediul politic local, mai multe campanii electorale.

rico

În acelaşi dosar a fost condamnat şi directorul executiv al Fabricii de Zahăr Corabia, sirianul Rabie Abdalla, care a primit şase ani de închisoare cu executare. Ambii au făcut parte dintr-un grup infracţional specializat în infracţiuni de evaziune fiscală şi care a prejudiciat statul cu opt milioane de euro. Membrii grupului au înfiinţat în Bulgaria şi Ungaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de la plata TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate de membrii grupării. În cazul lui finului lui Florin Iordache, importante cantităţi de conserve de fructe şi legume procesate la Caracal şi destinate, în documente, unor firme din Bulgaria ajungeau, de fapt, la complexul comercial Marlorex SRL din Craiova, firmă care a mai fost implicată în tranzacţii intracomunitare ilegale cu zahăr, în cadrul unui grup infracţional care a avut legături cu Clanul Butoane din Giurgiu şi cu fostul senator Cezar Măgureanu.

Din cei 18 inculpaţi, 14 au primit condamnări la închisoare cu executare, pedepsele cumulând 120 de ani după gratii.

Inculpaţii condamnaţi sunt obligaţi să plătească peste 4,2 milioane de lei, în solidar cu societăţile SC Zahărul Corabia SA, SC Isopan Est SRL, SC Anmarad SRL, SC Caristel Trans SRL, SC Geordany Trans SRL, SC 4M Raid Com SRL, SC Wroclaw SRL, SC Eurocad Grup SRL, SC Romcad Grup SRL, la plata sumei adaugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate.

Citeşte şi

Mafia din Caracal – amputată. Finul deputatului Florin Iordache, la pârnaie

Tentacule libaneze pe Caracal

1 COMENTARIU

  1. […] Ambele firme au sediile sociale la aceeași adresă și au același administrator în persoana Mariei Oprescu, aceasta având și calitatea de unic asociat la Spartan Pază și Protecție SRL (firmă controlată, în trecut, de omul de afaceri Henri Saouma, zis Rico – amănunte AICI -, condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală – amănunte AICI). […]

Dă-i un răspuns lui Firmele de pază ale lui Remus Rădoi, „ușurate” de 80.000 de lei de ITM Olt, pentru muncă la negru | Olt Alert Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here