EXCLUSIV/FOTO Fiul unui polițist din Olt a înjunghiat doi tineri/Cercetări pentru tentativă de omor calificat

Daniel Murgea (stânga) și Laurențiu George Mitrache (mijloc) au fost internați la Spitalul Clinic de Urgență Craiova

Fiul unui polițist din Corabia este acuzat că a produs un scandal monstru, săptămâna trecută, într-o bar din localitatea olteană Vișina, în timpul căruia a înjunghiat doi tineri care, ulterior, au ajuns cu mai multe plăgi la spital. Unul dintre ei a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru că lovitura de cuțit i-a pătruns în unul dintre plămâni. La un spital din București a ajuns și agresorul, însă surse apropiate cazului susțin că la mijloc ar fi vorba de o strategie a celui în cauză de a scăpa de necaz, întrucât el nu ar fi fost agresat în altercație. Cauza face obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care face cercetări pentru tentativă de calificat.

Citește și Este OFICIAL: Apa de băut, PERICOL PUBLIC în Balș. Contaminarea este URIAȘĂ

Totul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, când agresorul, Iliuță Marius Bucureșteanu, de 25 de ani, a apărut în incinta barului din Vișina unde, potrivit martorilor, după ce a stat la o masă cu mai multe persoane, dând cu ochii de un bărbat care ar fi avut calitatea de martor într-un dosar penal în care el a fost cercetat, ar fi scos un cuțit cu gândul de a-l înjunghia pe acesta. Un agent de pază a încercat să îl calmeze în repetate rânduri, lucru care l-a înfuriat și mai mult pe tânăr. El a ieșit din bar, s-a luat la ceartă cu un tânăr, a scos din nou cuțitul și l-a înjunghiat pe acesta.

Citește și PROTEST SPONTAN la Garda de Mediu Olt/Ce reclamă angajații instituției–FOTO

În ajutorul victimei a sărit un amic, care, și el, la rândul său, a fost înjunghiat în mai multe zone ale corpului.

Laurențiu George Mitrache

Victimele, Laurențiu George Mitrache, de 31 de ani, din Slatina, și Daniel Murgea, de 22 de ani, cu domiciliul în comuna Brebeni, au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Caracal. De aici, din cauza rănilor grave, primul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, iar cel de-al doilea a fost trimis acasă după ce s-a intervenit asupra plăgilor. Acesta a ajuns și el, ulterior, tot la spitalul din Craiova.

Una dintre loviturile de cuțit i-a străpuns plămânul stâng lui Laurențiu Mitrache

Unuia dintre tinerii înjunghiați, Laurențiu Mitrache, i-a fost atins un plămân și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Cealaltă victimă reclamă, și ea, o permanentă stare de rău. De altfel, tânărul pe care medicii de la Spitalul Caracal l-a trimis acasă a mers la spitalul din Craiova din proprie inițiativă, în vizită la prietenul său, și i s-a făcut rău, urmare a rănilor cauzate de cuțit, astfel că a fost internat.

Citește și Posibilă TRAGEDIE pe râul Olt: Totul s-a petrecut în zona barajului de la Ipotești-FOTO/VIDEO

Suspiciuni

Membrii familiilor celor doi tineri răniți și apropiați ai acestora vorbesc de faptul că, deși inițial, au primit toată atenția din partea medicilor care s-au ocupat de ei, ulterior s-ar fi încercat externarea pe fugă a pacienților, astfel că aceștia au suspiciuni că cineva cu influență ar fi intervenit în anumite medii în defavoarea lor.

Daniel Murgea a fost înjunghiat în piept și la mâini

„Murgea are mai multe răni și o permanentă stare de rău. Cu toate acestea, i-au fost completate documentele de externare încă de luni și, totuși, marți se afla încă în spital, cu o tensiune foarte mică. Fratele meu, Laurențiu Mitrache, a fost rănit la un plămân. Când am venit în spital, doamna doctor ne-a avertizat că va trebui să stea internat vreo două săptămâni, că trebuie să îi curețe organul rănit. La doar două zile, ne-a anunțat că urmează fie externat, că i s-ar fi curățat plâmânul. Pe noi aceste lucruri ne fac să fim extrem de suspicioși în acest caz. Tatăl agresorului e polițist, se spune că ar avea o mătușă procuror la DNA, iar noi nu știm ce să mai credem, ne este teamă să nu se mușamalizeze totul”, s-a plâns fratele unuia dintre tinerii răniți.

Citește și Jiti Mondialu, arestat pentru pornografie infantilă/S-a filmat în timp ce făcea sex cu o minoră

La rândul său, agresorul se află acum internat în Spitalul Floreasca din Capitală, însă atât victimele, cât și alte persoane care au fost martore la scandal, susțin că, după ispravă, tânărul a plecat neatins din locul cu pricina și că, prin urmare, prin internarea într-o unitate sanitară, acesta ar urmări doar să scape de necaz. În ciuda acestui lucru, anchetatorii susțin că, între timp, el ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale.

„Există înregistrat la noi un dosar în care se fac cercetări pentru tentativă de omor calificat, dar nu putem da informații pentru că este o cauză mai complexă și încă nu am verificat toate persoanele. Cert este că, urmare acelui incindent, trei persoane sunt internate în spital, două la Craiova și una la București”, a declarat, pentru OLT-ALERT, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța.

Citește și Ziua Mondială a Apei, marcată de SGA Olt prin acțiuni de igienizare a unor zone

Deși am încercat să luăm legătura și cu presupusul agresor, nu l-am putut. Am încercat apoi să ne interesăm care este cauza internării lui în spital, dar Marius Iliuță Bucureșteanu nu a dorit să se afle amănunte în acest sens.

„Pacientul nu dorește să fie furnizată nici o informație despre starea sa de sănătate către alte persoane decât cele de acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca din Capitală, Bogdan Oprița.

Citește și Trei candidați se bat pe cele două posturi de adjunct al IȘJ Olt, scoase la concurs

Extrem de mirat de faptul că agresorul se află internat în spital se arată și victima rănită la plămân. „Chiar nu știu de ce a fost internat cel care ne-a rănit, pentru că nu l-a lovit nimeni. După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat a plecat pe picioarele lui, a urcat în propria mașină și a plecat. Am înțeles că a fost în acea seară la spital la Slatina, poate și la alte spitale, ca ulterior să apară internat la București. A ieșit din bar și s-a apucat la ceartă cu cel din Brebeni. A scos cuțitul și l-a lovit în piept, apoi la mâini, că a încercat să se apere cu mâinile să nu îl mai taie. Am sărit eu apoi și l-am luat în brațe să îl opresc, am căzut jos și acolo m-a tăiat de mai multe ori, am nouă răni, dintre care una în plămânul stâng. Au fost martori și băieții cu care a stat el la masă, și portarul, au fost, cred, vreo 60 de persoane acolo, toată lumea a văzut că nu l-a lovit nimeni cu nimic. S-a sculat, s-a urcat în mașină și a plecat”, a declarat Laurențiu George Mitrache.

Trecut infracțional

Fiul polițistului din Corabia a fost cercetat, în trecut, în mai multe dosare penale, unul dintre acestea aducându-i, în 2016, și o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă și pentru ultraj contra bunelor moravuri, cu un termen de încercare de șase ani. Condamnarea a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, unde procurorii au făcut recurs după ce Judecătoria Corabia îl condamnase la doar doi ani de închisoare cu suspendare.

•••

Este al doilea caz de acest gen anul acesta. Un tânăr de 22 de ani, din Slatina, a fost înjunghiat, luna trecută, în plină stradă, tot de fiul unui polițist. Victima a ajuns în stare gravă la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, medicii fiind nevoiți să îi scoată splina din cauza unei hemoragii interne.

Agresorul este acum cercetat de procurori în stare de arestare preventivă.

8 COMENTARII

    • Ba om prost! Tu un om cu cuțitul în mână care ataca cu sânge rece și ne milos il numești pe acel animal victima ? Daca acele 2 victime nu ripostau poate că numai erau printre noi Cum ! Daca tot va apucați să comentați și să vă dati cu părerea mai înainte ar fii bine sa te informezi !

  1. Pai dacă toti scrieti articole de 3 pagini , zic sa va documentați corect. Cel de la București nu s-a dus de drag la spital sau ca nu avea unde sa doarma, astazi tocmai a suferit o interventie pe creier pentru ca „victimele ” au avut grija sa ii dea cu o sabie in cap si sa ii bage cateva bucati de oase in creier. Asa ca va rog sa prezentati cazul asa cum este nu cum vreti sa fie. Cat despre apelativul „agresor ” la fel zic sa va documentati si sa aflati cine pe cine a agresat si cine a actionat in legitima aparare. Mult succes in ancheta jurnalistica.

  2. Avand in vedere ca tot ce scrie aici sunt doar speculatii , am si eu ceva de spus in calitate de ruda , mai concret sora „agresorului” Bucuresteanu Marius..
    Fratele meu este la spital , mai exact in dimineata din 21.03.2017 a suferit o interventie chirurgicala la cap , starea lui fiind foarte grava avand cutia craniana zdrobita , urme de taieturi pe cap si corp si multe alte lovituri puternice .
    Cum se poate scrie in acest articol ca fratele meu a plecat de acolo fara a fi agresat si pe picioarele lui cand acesta era plin de sange?
    As vrea sa stiu si eu cum se poate scrie un articol doar pe baza declaratiilor celor doi ,nu era de asteptat ca acestia sa spuna totul in favoarea lor fiind si primele declaratii ?!
    De ce in articol nu ati spus ca acesti doi tipi au fost angajati ca si bodyguarzi in acel bar ,de ce totul este prezentat in favoarea acestor „victime” care de fapt si de drept sunt „agresorii” ?

  3. Poi si eu in urma cu 3 luni am fost eu si preteni mei am fost batuti de aleceasi persoane care .sunt injunhhiate de aceliasi persoane partonu clubului nu osa scape cu tot cu relatile lui.
    Bravo bucuresti

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here