Un accident rutier produs de un șofer din Slatina care a nesocotit regulile de circulație se putea transforma într-o tragedie, sâmbătă, pe DN 65, pe raza localității Slătioara. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane, dintre care una a ajuns la spital.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 11.45, pe DN 65, la intersecția la intersecția DN 65 cu Drumul Județean 677, în dreptul localității Salcia, unde un autoturism condus de un tânăr care urma să intre pe drumul național și care a „uitat” să acorde prioritate a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din Slatina, care circula regulamentar pe direcția Slatina – Craiova.
„În timp ce conducea autoturismul pe direcția Salcia Slatina, un tânăr de 28 de ani, din Slatina, nu a respectat semnificația indicatorului OPRIRE” și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din Slatina, pe DN 65-E574, pe direcția Slatina – Craiova, intrând în coliziune cu acesta. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
În cele două autoturisme se aflau cinci persoane, însă doar una, o femeie de 32 de ani, din Slatina, a necesitat îngrijiri medicale. Ea a fost transportată cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina, dar nu a rămas internată.
Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.