Admitere INM și magistratură 2017: Candidați din Olt, PICAȚI pe capete/Rezultatele la cea de-a doua probă

Recent, rezultatele pentru proba a doua a admiterii la Institutul Național de Magistratură (INM) și în magistratură au fost publicate, următoarea provocare fiind etapa interviurilor. Admiterea la INM se desfășoară în toamna aceasta pentru 130 de posturi de judecător și 70 de posturi de procuror, potrivit regulilor publicate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). De asemenea, sunt scoase la concurs, pentru cei care au deja experiență, încă 105 posturi, cu posibilitatea suplimentării lor (admiterea directă în magistratură). Pentru admiterea la INM, la nivelul Tribunalului Olt și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-au înscris 38 de candidați, dintre care numai nouă au rămas în cursă pentru susținerea ultimei probe, cea de interviu. De asemenea, pentru posturile din magistratură scoase la concurs s-au înscris 21 de candidați din Olt, dintre care doar patru vor susține proba de interviu.

În toamna aceasta au loc două examene pentru magistrați, respectiv examenul de admitere în INM, unde sunt scoase la concurs 200 de posturi (130 pentru judecători și 70 pentru procurori), dar și două posturi de personal de specialitate juridică în cadrul CSM, și examenul de admitere în magistratură, pentru ocuparea a 70 de posturi de judecător și 35 de procuror (lista posturilor).

Citește și Accident în Slatina: Motociclist lovit în plin de o mașină/Victima, transportată de urgență la spital/Imagini de la fața locului

Prima probă scrisă a avut loc pe 3 septembrie, iar rezultatele au fost publicate de INM și pot fi consultate aici, pentru admiterea la INM, și aici, pentru admiterea în magistratură.

A doua probă de concurs a fost cea de raționament logic, ce a avut loc pe 17 septembrie, iar rezultatele sunt disponibile aici și aici. Aceasta va fi urmată de susținerea interviurilor în perioada 11-24 octombrie, pentru cei care dau admiterea la INM. Cât privește concursul de admitere în magistratură, interviurile vor avea loc în perioada 2-10 octombrie.

Citește și PERICOL la marginea Balșului: INCENDIU pe 20 de hectare. Pompierii au intervenit în forță/VIDEO

Cele două concursuri nu se adresează însă aceluiași tip de candidat, chiar dacă se susține din aceleași patru materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal. În timp ce pentru examenul la INM nu e necesară experiența, pentru admiterea la magistratură, da. În plus, cei admiși în INM devin auditori de justiție și trebuie să urmeze cursurile Institutului, iar după doi ani trebuie să treacă de examenul de absolvire pentru a putea ajunge stagiari.

În ce constau examenele și cum pot fi promovate

Ambele examene au aceleași tipuri de probe. Prima probă este cea scrisă, de tip grilă, cu 100 de întrebări, câte 25 pentru fiecare din cele patru materii de examen. Aici, candidații trebuie să ia cel puțin 70 de puncte. Dacă trec de această probă, urmează cea de raționament logic, care e tot o probă scrisă, cu 100 de întrebări la care se punctează răspunsurile și 20 de întrebări care nu se punctează. Candidații pot fi admiși la această probă dacă răspund corect la cel puțin 30 de întrebări din cele 100 care se punctează (valabil pentru ambele examene).

Citește și Dai muzica prea tare noaptea, riști 5 ani de închisoare: Se modifică legea ordinii publice/VIDEO

Primele două probe din concurs reprezintă prima etapă. Nota obținută la prima etapă e suma notelor obținute la cele două probe în raport cu următoarea pondere: 70% – nota de la prima probă și 30% – nota la cea de-a doua. Sunt declarați admiși în a doua etapă (interviul) numai cei care au trecut ambele probe, în ordinea descrescătoare a notei obținute la prima etapă, în limita dublului numărului de locuri scoase la concurs.

Citește și Agenda fiscală pentru PFA: Ce impozite şi contribuţii trebuie să plătești până luni?

Conform listelor cu rezultatele celor două probe din cadrul primei etape, pentru admiterea la INM, la nivelul Tribunalului Olt și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-au înscris 38 de candidați (numele lor, aici), dintre care numai nouă au rămas în cursă pentru susținerea probei de interviu (numele lor, aici). De asemenea, pentru posturile din magistratură scoase la concurs s-au înscris 21 de candidați din Olt (aici,), dintre care doar patru vor susține proba de interviu (aici). 

Citește și ALERTĂ / Se schimbă legea! Anunț important pentru cei cu centrală termică

A doua etapă este reprezentată de un interviu (metodologia interviului, aici și aici) care constă în:

  • elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras și susținerea orală a acestuia;
  • analiza orală a unei spețe cu elemente de etică specifice profesiei.

Citește și Cluj-Napoca INVIDIAZĂ Slatina: La ce capitole orașul din Ardeal a rămas cu mult în urma capitalei Oltului

Sunt declarați admiși numai cei care iau măcar nota 7 la interviu. În fine, nota obținută la concurs e suma notelor obținute în cele două etape: 75% – nota la prima etapă și 25% – interviul.

Sursa: avocatnet.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here