Darius Vâlcov, vârf de lance al PSD pentru căderea Guvernului Grindeanu, a evaluat și Guvernul Tudose

Liderii PSD s-au reunit, vineri, la Sucevița, în Comitetul Executiv Naţional al partidului. În cadrul ședinței, fiecare ministru din Guvernul Tudose a fost evaluat de liderii PSD şi de Darius Vâlcov, acelaşi om care a dus la schimbarea Guvernului Grindeanu. Liviu Dragnea a spus că actualul guvern a făcut treabă mai bună.

„În ceea ce privește activitatea guvernamentală, lucrurile stau mult mai bine decât în vară, au avut o muncă destul de susținută în aceste luni și au recuperat foarte multe întârzieri”, a spus Liviu Dragnea.

„S-a discutat, de exemplu, despre cele trei spitale regionale. Era o nemulțumire legată de întârzierea de la Cluj. Chiar în timpul întâlnirii, s-a sunat și la București, și la Cluj și am aflat că astăzi au ajuns la Ministerul Dezvoltării ultimele hârtii, deci din punct de vedere al locației nu mai sunt probleme”, a spus lideru PSD.

„Am discutat de asemenea despre domeniul educației, legea educației și manuale. Am discutat la legea educației despre obligativitatea punerii de acord a ofertei educaționale cu necesarul din economie. Există mai multe variante de elaborare a legii educației. Despre manuale, s-a discutat mult despre varianta cu un manual unic sau un manual alternativ. Și aici trebuie să aibă loc o discuție serioasă cu mediul academic, cu părinții. Trebuie să se ia o decizie destul de rapid”, a mai declarat Liviu Dragnea.

În cadrul şedinţei, s-a dicutat și despre proiectul de eliminare a mai multor taxe nefiscale. „Vom scădea taxele fiscale, aşa cum am vorbit în campanie. Este aproape finalizat conceptul şi am cerut un exemplu de taxă nefiscală, ca să ştim şi noi, în caz că ne întrebaţi. Nu ştiu dacă ştiaţi, dar în România există taxă pe horă. 1000 de lei. Nu auzisem, dar există. Dacă cineva organizează un eveniment şi organizează o horă, trebuie să plătească o taxă. Cred că am putea să renunţăm la astfel de taxe unde consturile de administrare sunt mai mari decât taxa în sine”, a declarat preşedintele PSD.

Mai mult, Dragnea spune că „Legea pensiilor este finalizată practic ca și document. În perioada următoare se face evaluarea financiară, este vorba despre un impact semnificativ și de asemenea, trebuie să ne prezinte cât de curând care este perioada necesară pentru recalcularea pensiilor. Vorbim de recalcularea a peste 5 milioane de dosare. E vorba de mecanismele tehnice și resursele financiare pentru ca atunci când vom ieși cu ea să existe răspuns la toate întrebările. (…) O recalculare a tuturor dosarelor durează de mai mult de un an și jumătate.”

Întrebat când se va ieși cu legea, acesta a răspuns: „În perioada următoare, mai bine întârziem o săptămână sau două săptămâni, față de un termen pe care oricum nu ni-l luasem, în așa fel încât să putem prezenta și desfășurarea în timp, și perioada de recalculare, unde va ajunge fiecare pensionar și impactul bugetar”.

„Punctul de pensie va evolua așa cum am spus în programul de guvernare. Este vorba despre inechitățile din sistem”, a mai adăugat președintele PSD.

Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here