LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranței publice

Art. I. – Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme
de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 2, pct. 36 se abrogă.
2. La articolul 3, alineatul (1), literele a) şi c) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
„a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18),
22), 33) şi 34);

c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), pct. 5)-7), pct. 8)-10),
pct. 13), 15), 19), 20), 26), 27), 29, 31 şi pct. 32);”
3. După articolul 9 se introduc trei noi articole, art.91 – art.93, cu următorul
cuprins:
„Art.91. – Fapta persoanei care, fiind avertizată să înceteze activitățile
contravenționale prevăzute la art.2 pct. 25, 26 sau 27, continuă să săvârșească aceste
activități şi prin aceasta tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil constituie
infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Art.92. – (1) Fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecințelor legale la
care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-și
îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru:
a) constatarea săvârșirii, în flagrant, de infracțiuni sau contravenții,
b) ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor aflate într-o stare
de pericol,
c) legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea
unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat,
constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
(2) Dacă mijlocul folosit pentru împiedicare constituie prin el însuși o infracțiune,
se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei care face obiectul măsurilor
ce trebuie luate de către organul de ordine publică.
Art.93. – Întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau
obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine
publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.”
Art. II. – Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcționarea Poliției Române,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu
modificările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. La articolul 26 alineatul (1), punctele 2 și 4 se modifică și vor avea următorul
cuprins:
„2. menține ordinea şi siguranța publică la nivel național şi aplică măsuri pentru
prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional şi terorismului, de identificare şi
contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi
integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese
legitime ale comunității;

4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii,
executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea,
descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau
biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale,
sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private; ”
2. La articolul 26 alineatul (1), după punctul 4, se introduc două noi puncte, pct.
41 – 42, cu următorul cuprins:
„41. desfășoară activități specifice de negociere și asigură intervenția, pentru
eliberarea persoanelor private de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea
persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața,
sănătatea sau integritatea corporală a persoanei;
42. asigură riposta imediată, ca reacție la un act de terorism iminent sau în
desfășurare, în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor
agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști;”
3. La articolul 26 alineatul (1), punctele 11, 12 și 15 se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
„11. asigură protecţia martorului, colaboratorului, informatorului şi a victimei, în
condiţiile legii;
12. asigură protecția polițiștilor, magistraților și a familiilor acestora, în cazurile în
care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări, a
demnitarilor cu atribuții în domeniul afacerilor interne şi a familiilor acestora, precum și
a conducătorilor autorităților străine, cu atribuții în domeniul afacerilor interne sau
justiției, aflați în România în vizite oficiale sau în misiune;

15. folosește metode și mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului faptei și la
examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări, expertize
criminalistice și expertize tehnice judiciare, prin specialiști și/sau experți proprii
acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de interpretare a
urmelor sau de evaluare a comportamentului infracțional ori a personalității criminale;”
4. La articolul 26 alineatul (1), după punctul 15 se introduce un nou punct, pct.
151, cu următorul cuprins:
„151. folosește metode și mijloace de prelucrare și analiză a datelor și informațiilor,
elaborează și, după caz, diseminează autorităților și organelor competente, analize
operaționale, tactice sau strategice ori alte produse analitice, în scopul prevenirii,
depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau executării pedepselor,
prevenirii şi combaterii altor fapte ilegale, precum şi al menținerii ordinii și siguranței
publice;”
5. La articolul 26 alineatul (1), punctele 16 și 28 se modifică și vor avea următorul
cuprins:
„16. efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii și cercetări
științifice pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor folosite în activitatea de poliție,
în special a celor tehnico-ştiinţifice criminalistice, de analiză a informațiilor, de prevenire
şi combatere a infracțiunilor sau a altor fapte ilegale, precum și pentru identificarea unor
noi metode și mijloace;

28. desfășoară, potrivit legii, activități specifice de cooperare și asistență
polițienească internațională, precum și de cooperare judiciară internațională în materie
penală, conlucrează cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții
internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere ori pentru
schimb sau transfer de expertiză și bune practici;”
6. La articolul 31 alineatul (1), literele a), b) şi k) se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
„a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor;
b) să conducă persoane la sediul poliției;

k) să solicite sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și
conducerea persoanelor la sediul poliției, precum și pentru asistarea la efectuarea unor
acte procedurale;”
7. La articolul 31 alineatul (1), după litera l) se introduc șapte noi litere, lit. m) –
s), cu următorul cuprins:
„m) să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul
locului săvârșirii unor infracțiuni sau a altor fapte antisociale, dacă prin aceasta ar fi
afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate;
n) să interzică oricărei persoane, ca temporar, să pătrundă într-un anumit spațiu,
imobil sau mijloc de transport, ori să-l părăsească, dacă prin aceasta s-ar pune în pericol
viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ar fi afectată
desfășurarea normală a activității organelor abilitate;
o) să avertizeze, prin orice mijloace, persoanele să înceteze acțiunile ilegale sau să
se conformeze legii;
p) să oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor
din dotare, în condiţiile legii;
q) să acceseze, în scopul în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi
penale a infracțiunilor, al executării pedepselor, al prevenirii şi combaterii altor fapte
ilegale, precum şi al menținerii ordinii și siguranței publice, în mod direct și gratuit, cu
respectarea dispozițiilor legale privind protecția datelor cu caracter personal și protecția
informațiilor clasificate, bazele electronice de date ale poliției sau ale altor organe ale
administrației de stat, precum și sistemele de supraveghere a spațiilor publice, instalate
în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor sau supravegherii traficului rutier;
dacă legea nu prevede altfel, accesul la bazele electronice de date ale organelor
administrației de stat și la sistemele de supraveghere, se face în baza unor documente de
cooperare încheiate între deținătorii acestora și unitățile competente ale Poliției Române,
care vor cuprinde cel puțin măsurile specifice de protecție a datelor cu caracter personal;
r) să consulte specialiști ori experți, să solicite și, în condiţiile legii, să obțină
obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități ori instituții publice, precum şi să
solicite obiecte, înscrisuri sau relații de la persoane juridice de drept privat ori de la
persoane fizice;
s) să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute
de lege.”
8. După articolul 32 se introduc treisprezece noi articole, art.321 – art.3213, cu
următorul cuprins:
„Art. 321. – (1) Poliţistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul
unor măsuri polițienești, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un
atac armat, să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude
săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia.
(2) Se interzice solicitarea adoptării poziției culcat în cazul femeilor cu semne
vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi copiilor.
(3) În înțelesul prezentei legi, prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o
persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune
în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(4) Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva
polițistului fapta oricărei persoane de a nu se conforma solicitărilor polițistului prevăzute
la alin. (1) sau de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost somată prin cuvintele
„Stai, poliția! – Nu te apropia!”.
Art. 322
. – (1) Polițistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea
persoanei, în situația în care:
a) aceasta încalcă dispozițiile legale ori există suspiciunea că pregătește sau a
comis o faptă ilegală;
b) există suspiciunea că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale
ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție, ori când din cauza
vârstei, stării de sănătate, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive, ori a altor
asemenea circumstanțe, necesită sprijinul organelor abilitate;
d) aceasta este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții
publice;
e) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este
controlat;
f) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condiţiile art. 31 alin. (1) lit. g);
g) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.
(2) Stabilirea identității unei persoane se face pe baza actelor de identitate.
(3) Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea
identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor
acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de
date.
(4) Pentru stabilirea identității, la sediul poliției, poliţistul are dreptul să procedeze
la fotografierea, procesarea amprentelor, semnalmentelor şi semnelor particulare ale
persoanei.
(5) Atunci când măsurile prevăzute la alin.(3) şi (4) nu au condus la rezultatul
urmărit, poliţistul are dreptul să facă publică, prin orice mijloace, o fotografie,
înregistrare, schiță sau descriere a persoanei, dacă există o convingere rezonabilă că
această măsură va ajuta la stabilirea identității persoanei.
(6) Măsurile prevăzute la alin.(4) şi (5) se realizează chiar şi în lipsa
consimțământului persoanei. Publicitatea se realizează exclusiv în scopul identificării
persoanei, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Art. 323
. – (1) Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci
când:
a) în condiţiile art. 322 alin.(2) şi (3), nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori
există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor
prezentate;
b) datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori
comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
c) prin acțiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori
a altei persoane, ordinea publică sau alte valori sociale;
d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau
pentru ordinea publică;
e) a săvârșit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală, constatată potrivit
normelor de procedură penală;
f) este dată în urmărire, potrivit legii;
h) este necesară executarea unui mandat, emis potrivit legii;
i) a evadat din starea legală de reținere sau deţinere, a fugit dintr-un centru
educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
j) nu respectă măsura luării în custodie publică;
k) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Polițistul are obligația de a raporta despre conducerea persoanei la sediul
poliției.
Art. 324. – (1) Poliţistul are dreptul să efectueze controlul corporal şi al bagajelor
persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta, în scopul ridicării
bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere sau care pot fi utilizate ca probe într-o
procedură judiciară, în situația în care, datorită locului, momentului, circumstanțelor ori
comportamentului, există suspiciunea că astfel de bunuri se găsesc asupra acesteia.
(2) Persoana condusă la sediul poliției este supusă, în toate cazurile, controlului
corporal, al bagajelor şi vehiculului, în scopul identificării unor arme, obiecte sau
substanțe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru
autovătămare, ori a căror prezență este de natură să creeze un pericol pentru ordinea
publică.
(3) Controlul corporal este sumar şi se realizează cu respectarea demnității umane.
Controlul corporal se efectuează de către o persoană de același sex cu persoana
controlată, cu excepția situației în care este necesară deposedarea de o armă de foc sau
armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.
(4) La efectuarea controlului prevăzut la alin.(1), pot fi folosite animale de serviciu
şi/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanțelor.
Art. 325. – Dacă persoana legitimată sau condusă la sediul poliției prezintă
simptome vizibile care necesită asistență medicală de urgență, în cel mai scurt timp,
poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistențe.
Art. 326. – (1) Persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:
a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;
b) de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin;
c) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, precum și de a nu da nici o declarație
fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare, ori a unor
informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau
integrității corporale a unei persoane;
d) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate
de aceasta cu privire la măsura luată;
e) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență,
în cazul cetățenilor străini;
f) de a fi consultată de un medic, la alegere, pe cheltuiala sa;
g) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini
de comunicare, în situația în care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se
poate exprima.
(2) Informarea persoanei, potrivit alin.(1) lit. a), se realizează înainte de a lua
măsura conducerii la sediul poliției, iar potrivit lit.b), în cel mai scurt timp posibil de la
momentul sosirii la sediu. La solicitare, poliţistul contactează persoanele prevăzute la
alin. (1) lit. c) – f). Dreptul prevăzut la alin. (1) lit. g) se asigură la cerere sau din oficiu.
(3) În mod excepțional, pentru motive temeinice, exercitarea dreptului prevăzut la
alin.(1) lit.d) poate fi întârziat cel mult 4 ore.
(4) În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, polițistul
are obligația:
a) de a informa, cu privire la măsura luată, reprezentantul legal al acesteia sau
autoritatea tutelară, dacă reprezentantul legal nu poate fi contactat sau nu se prezintă;
b) de a nu lua declarații de la aceasta sau de a nu îi solicita semnarea unor
înscrisuri, în lipsa persoanelor prevăzute la lit. a), cu excepția comunicării datelor de
identificare.
(5) Dispozițiile alin. (1) – (4) nu aduc atingere normelor de procedură penală sau
celor privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, care se aplică în
mod corespunzător.
Art. 327. – (1) Poliţistul întocmește un înscris în care consemnează motivele
conducerii persoanei la sediul poliției, măsurile realizate cu această ocazie, modalitatea
de exercitare a drepturilor ca urmare a aducerii la cunoștință, rezultatul controlului
corporal, al bagajelor şi al vehiculelor, dacă a utilizat mijloace de constrângere, prezența
unor urme vizibile de violență la momentul legitimării şi al finalizării verificărilor,
precum şi ora începerii şi finalizării verificării situației persoanei şi luării măsurilor
legale.
(2) Înscrisul prevăzut la alin.(1) se înregistrează în evidențele unității de poliție, iar
o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul
primirii se consemnează pe înscris.
Art. 328. – (1) Verificarea situației persoanelor conduse la sediul poliției şi luarea
măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.
(2) După verificarea situației persoanei şi luarea măsurilor legale, poliţistul are
obligația de a permite acesteia să părăsească sediul poliției.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1), persoana are dreptul de a părăsi
sediul poliției, chiar dacă identitatea sa nu a putut fi stabilită.
(4) Dispozițiile alin.(2) şi (3) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori
arestarea preventivă sau în situația în care persoana a fost condusă la sediul poliției
pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 323 lit. f) – j).
(5) Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unei suspiciuni rezonabile cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură
penală.
Art. 329
. – (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul are dreptul să
utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor
procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a
membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace
adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor
vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea
unor obstacole.
(2) Prin intensitate şi durată, folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să
depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.
(3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenției
a fost realizat.
(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face după avertizarea verbală
prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru
a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului. În situația unei acțiuni violente iminente
îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi
folosite fără avertizarea verbală prealabilă.
(5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condițiile şi în situațiile prevăzute de
lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea civilă a poliţistului pentru pagubele
produse.
Art. 3210. – (1) Poliţistul are dreptul de a folosi forța fizică în scopul înfrângerii
rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune
îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m) – o) sau
referitoare la:
a) conducerea la sediul poliției sau al altor organe;
b) efectuarea percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului
corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta;
c) aplicarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare adecvate.
(2) Poliţistul are dreptul de a utiliza mijloace adecvate pentru a pătrunde în
vehicule sau în orice spații închise în care se află persoana aflată în situațiile prevăzute la
alin.(1), în scopul extragerii acesteia.
Art. 3211. – (1) Poliţistul are dreptul de a utiliza cătușe sau alte mijloace de
imobilizare adecvate în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale
oricărei persoane.
(2) În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la
adresa vieții, sănătăţii sau integrităţii corporale a poliţistului sau a altei persoane,
poliţistul are dreptul de a utiliza mijloacele prevăzute la alin. (1) împotriva persoanei ce
face obiectul măsurii conducerii la sediul poliției sau la sediul altor organe, dacă:
a) este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau
bunurilor;
b) a comis sau este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni cu violență ori de
terorism;
c) a evadat din starea legală de reținere sau deţinere ori s-a sustras de la executarea
unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;
d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerariul de deplasare nu permit
adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;
e) față de aceasta a fost dispusă o măsură privativă de libertate în vederea
înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
(3) Dispozițiile legale referitoare la utilizarea cătușelor sau a altor mijloace de
imobilizare, prevăzute de reglementările privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate, se aplică în mod corespunzător.
Art. 3212. – Poliţistul are dreptul de a utiliza bastoane, tonfe, dispozitive cu
substanțe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție,
căști cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme
neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu
produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor
violente ale persoanei, atunci când:
a) utilizarea forței fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat;
b) aceasta intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte,
dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea
corporală a persoanelor.
Art. 3213. – Poliţistul este obligat ca, în cel mai scurt timp, să solicite serviciilor
specializate acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor împotriva cărora au
fost folosite dispozitive cu electroşocuri, precum şi persoanelor rănite prin utilizarea
mijloacelor de constrângere. De îndată ce va fi posibil, situația se raportează şi, ulterior,
se întocmește un înscris.”
9. Articolul 33 se abrogă.
10. Alineatul (3) al articolului 34 se abrogă.
11. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 35. – Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 3211 alin. (1), art. 3212
şi 34 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne
vădite de invaliditate şi copiilor, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac
armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai
multor persoane.”
12. După articolul 35 se introduc două noi articole, art. 351 și 352, cu următorul
cuprins:
„Art. 351. – Poliţistul are obligația să poarte asupra sa mijloacele de constrângere şi
de protecție din dotare.
Art. 352. – Unitățile de poliție trebuie să asigure pregătirea profesională a
poliţistului, cu privire la utilizarea mijloacelor de constrângere. Poliţistul este obligat să
participe la programele de pregătire profesionale şi să mențină un nivel adecvat de
pregătire fizică.”
13. După alineatul (1) al articolului 38 se introduc șase noi alineate, alin. (2) – (7),
cu următorul cuprins:
„(2) Pentru scopul prevăzut la alin.(1), polițistul are dreptul de a pătrunde într-o
locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană
fizică sau juridică, fără învoirea acesteia sau a reprezentatului legal, dacă:
a) există indicii că în acel spațiu se află o persoană a cărei viață sau integritate
corporală este pusă în pericol sau o persoană decedată;
b) în acel spațiu se află autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea
unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o
persoană mascată, deghizată sau travestită;
c) în acel spațiu se află autorul unui act terorist.
(3) Dreptul prevăzut la alin. (2) se exercită inclusiv prin folosirea forței:
a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte tipuri
de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările
poliţistului de a pătrunde în acel spațiu.
(4) Înainte de a pătrunde în spațiul privat, polițistul are obligația de a raporta
despre aceasta, cu excepția situației în care nu este posibil. În acest caz, raportarea se face
în cel mai scurt timp posibil.
(5) După înlăturarea pericolului ori prinderea autorului infracțiunii sau actului
terorist, polițistul are obligația de a părăsi spațiul respectiv, cu excepția situației în care
obține consimțământul de a rămâne. Cu această ocazie nu se efectuează acte specifice
percheziției domiciliare.
(6) În situația în care este necesară luarea unor măsuri de conservare a locului
săvârșirii infracțiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă,
polițistul are dreptul să îndepărteze temporar persoanele din spațiul respectiv sau să
solicite acestora să rămână pe loc până la identificarea lor.
(7) Cu privire la pătrunderea în spațiul privat şi măsurile adoptate, polițistul
întocmește un înscris. La solicitare, o copie a înscrisului se predă persoanelor cărora le
aparține sau care folosesc spațiul în care a pătruns polițistul.”
14. La articolul 39 se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins:
„(2) Poliţistul are dreptul să solicite intervenţia autorităților competente sau să
sesizeze reprezentantul legal, atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
identifică persoane care, din cauza vârstei sau stării fizice ori psihice se află în dificultate
şi este necesară luarea unor măsuri de protecție. Autoritățile competente sau
reprezentantul legal au obligația de a interveni de îndată.”
15. După articolul 39 se introduc două noi articole, art.391 și 392, cu următorul
cuprins:
„Art. 391. – (1) În vederea asigurării protecției persoanelor prevăzute la art. 26 alin.
(1) pct. 11 și 12, unitatea de poliție competentă elaborează un plan de protecție care va
cuprinde cel puțin următoarele: date privind persoana a cărei protecție se acordă, temeiul
legal al protecției, măsurile de protecție instituite, resursele logistice, umane sau de altă
natură alocate, perioada în care se acordă protecția, situațiile în care protecția încetează.
(2) Protecția se acordă dacă persoana care face obiectul măsurilor de protecție sau,
după caz, reprezentantul acesteia:
a) își exprimă acordul cu privire la măsurile de protecție;
b) oferă informațiile necesare implementării măsurilor de protecție;
c) se conformează măsurilor de protecție stabilite;
d) se abține de la orice activitate care pune în pericol viața, sănătatea sau
integritatea corporală, a sa, a polițiștilor care asigură protecția ori a altei persoane,
ordinea publică sau alte valori sociale.
(3) Protecția încetează în cazul în care una dintre condițiile prevăzute la alin. (2) nu
mai este îndeplinită. În cazul în care măsura de protecție a fost instituită în baza
normelor de procedură penală, pentru încetarea acesteia, unitatea de poliție sesizează
organul judiciar care a dispus-o.
Art. 392. – (1) Pentru realizarea activităților de prevenire, depistare, investigare sau
urmărire penală a infracțiunilor sau executării pedepselor, prevenire şi combatere a altor
fapte ilegale, precum și de menținere a ordinii și siguranței publice, acțiunile polițistului
în spații publice, precum și intervenția realizată în condițiile art. 38 ori pentru executarea
unui mandat, pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără
consimțământul persoanelor.
(2) Pentru realizarea activităților de prevenire, depistare, investigare sau urmărire
penală a infracțiunilor, prevenire şi combatere a altor fapte ilegale, precum și de
menținere a ordinii și siguranței publice, Poliția Română poate înregistra cu mijloacele
foto-audio-video din dotare persoane sau grupuri de persoane aflate în spații publice, în
cazul în care există motive de a presupune că ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte
ilegale ori tulburată ordinea şi siguranța publică.”
Art. III. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.81/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. La articolul 27, literele a), b), i) și n) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) să legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor şi să ia măsurile legale ce
se impun;
b) să conducă persoane la sediul poliției de frontieră;

i) să utilizeze mijloace de constrângere, cu respectarea strictă a legii;

n) să solicite sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și
conducerea persoanelor la sediul poliției de frontieră, precum și pentru asistarea la
efectuarea unor acte procedurale;”
2. La articolul 27, după litera n) se introduc două noi litere, n1) şi n2), cu
următorul cuprins:
„n1) să interzică oricărei persoane, ca temporar, să pătrundă într-un anumit spațiu,
imobil sau mijloc de transport, ori să-l părăsească, dacă prin aceasta s-ar pune în pericol
viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ar fi afectată
desfășurarea normală a activității organelor abilitate;
n2) să oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor
din dotare, în condiţiile legii;”
3. După articolul 27 se introduc opt noi articole, art.271 – 278, cu următorul
cuprins:
„Art. 271 – (1) Poliţistul de frontieră are dreptul să solicite oricărei persoane care
face obiectul unor măsuri polițienești, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite
pentru un atac armat, să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care
exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia.
(2) Se interzice solicitarea adoptării poziției culcat în cazul femeilor cu semne
vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi copiilor.
(3) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin atac armat se înțelege atacul
săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale
ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(4) Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva
polițistului fapta oricărei persoane de a nu se conforma solicitărilor polițistului prevăzute
la alin. (1) sau de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost somată prin cuvintele
„Stai, poliția de frontieră! – Nu te apropia!”.
Art. 272
. – (1) Polițistul de frontieră are dreptul să legitimeze şi să stabilească
identitatea persoanei, în situația în care:
a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există suspiciunea că pregătește sau a
comis o faptă ilegală la regimul frontierei de stat;
b) a cărei prezență în zona de frontieră este suspectă sau nu poate fi justificată;
c) există suspiciunea că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale
ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
d) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor poliției de frontieră, ori când
din cauza vârstei, stării de sănătate, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive,
ori a altor asemenea circumstanțe, necesită sprijinul organelor abilitate;
e) aceasta este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții
publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este
controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condiţiile art. 27 lit. l);
h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.
(2) Stabilirea identității unei persoane se face pe baza actelor de identitate.
(3) Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea
identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor
acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului de frontieră, realizate pe loc, în bazele
electronice de date.
(4) Pentru stabilirea identității, la sediul poliției de frontieră, poliţistul de frontieră
are dreptul să procedeze la fotografierea, procesarea amprentelor, semnalmentelor şi
semnelor particulare ale persoanei.
(5) Atunci când măsurile prevăzute la alin.(3) şi (4) nu au condus la rezultatul
urmărit, poliţistul de frontieră are dreptul să facă publică, prin orice mijloace, o
fotografie, înregistrare, schiță sau descriere a persoanei, dacă există o convingere
rezonabilă că această măsură va ajuta la stabilirea identității persoanei.
(6) Măsurile prevăzute la alin.(4) şi (5) se realizează chiar şi în lipsa
consimțământului persoanei. Publicitatea se realizează exclusiv în scopul identificării
persoanei, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Art. 273
. – (1) Poliţistul de frontieră are dreptul să conducă o persoană la sediul
poliției, atunci când:
a) în condiţiile art. 272 alin.(2) şi (3), nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori
există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor
prezentate;
b) datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori
comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
c) prin acțiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori
a altei persoane, ordinea publică sau alte valori sociale;
d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau
pentru ordinea publică;
e) a săvârșit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală, constatată potrivit
normelor de procedură penală;
f) este dată în urmărire, potrivit legii;
h) este necesară executarea unui mandat, emis potrivit legii;
i) a evadat din starea legală de reținere sau deţinere, a fugit dintr-un centru
educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
j) nu respectă măsura luării în custodie publică;
k) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Polițistul de frontieră are obligația de a raporta despre conducerea persoanei la
sediul poliției de frontieră.
Art. 274. – (1) Poliţistul de frontieră are dreptul să efectueze controlul corporal şi al
bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta, în scopul
ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere sau care pot fi utilizate ca
probe într-o procedură judiciară, în situația în care, datorită locului, momentului,
circumstanțelor, ori comportamentului, există suspiciunea că astfel de bunuri se găsesc
asupra acesteia.
(2) Persoana condusă la sediul poliției de frontieră este supusă, în toate cazurile,
controlului corporal, al bagajelor şi vehiculului, în scopul identificării unor arme, obiecte
sau substanțe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului de frontieră, a altor persoane sau
pentru autovătămare, ori a căror prezență este de natură să creeze un pericol pentru
ordinea publică.
(3) Controlul corporal este sumar şi se realizează cu respectarea demnității umane.
Controlul corporal se efectuează de către o persoană de același sex cu persoana
controlată, cu excepția situației în care este necesară deposedarea de o armă de foc sau
armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.
(4) La efectuarea controlului prevăzut la alin.(1), pot fi folosite animale de serviciu
şi/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanțelor.
Art. 275. – Dacă persoana legitimată sau condusă la sediul poliției de frontieră
prezintă simptome vizibile care necesită asistență medicală de urgență, în cel mai scurt
timp, poliţistul de frontieră solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistențe.
Art. 276. – (1) Persoana condusă la sediul poliției de frontieră are următoarele
drepturi:
a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției de frontieră;
b) de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin;
c) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, precum și de a nu da nici o declarație
fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare, ori a unor
informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau
integrității corporale a unei persoane;
d) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate
de aceasta cu privire la măsura luată;
e) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență,
în cazul cetățenilor străini;
f) de a fi consultată de un medic, la alegere, pe cheltuiala sa;
g) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini
de comunicare, în situația în care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se
poate exprima.
(2) Informarea persoanei, potrivit alin.(1) lit. a), se realizează înainte de a lua
măsura conducerii la sediul poliției de frontieră, iar potrivit lit.b), în cel mai scurt timp
posibil de la momentul sosirii la sediu. La solicitare, poliţistul de frontieră contactează
persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) – f). Dreptul prevăzut la alin. (1) lit. g) se asigură la
cerere sau din oficiu.
(3) În mod excepțional, pentru motive temeinice, exercitarea dreptului prevăzut la
alin.(1) lit.d) poate fi întârziat cel mult 4 ore.
(4) În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, polițistul
de frontieră are obligația:
a) de a informa, cu privire la măsura luată, reprezentantul legal al acesteia sau
autoritatea tutelară, dacă reprezentantul legal nu poate fi contactat sau nu se prezintă;
b) de a nu lua declarații de la aceasta sau de a nu îi solicita semnarea unor
înscrisuri, în lipsa persoanelor prevăzute la lit. a), cu excepția comunicării datelor de
identificare.
(5) Dispozițiile alin. (1) – (4) nu aduc atingere normelor de procedură penală sau
celor privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, care se aplică în
mod corespunzător.
Art. 277. – (1) Poliţistul de frontieră întocmește un înscris în care consemnează
motivele conducerii persoanei la sediul poliției de frontieră, măsurile realizate cu această
ocazie, modalitatea de exercitare a drepturilor ca urmare a aducerii la cunoștință,
rezultatul controlului corporal, al bagajelor şi al vehiculelor, dacă a utilizat mijloace de
constrângere, prezența unor urme vizibile de violență la momentul legitimării şi al
finalizării verificărilor, precum şi ora începerii şi finalizării verificării situației persoanei
şi luării măsurilor legale.
(2) Înscrisul prevăzut la alin.(1) se înregistrează în evidențele unității de poliție de
frontieră, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal.
Refuzul primirii se consemnează pe înscris.
Art. 278
. – (1) Verificarea situației persoanelor conduse la sediul poliției de
frontieră şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca
măsură administrativă.
(2) După verificarea situației persoanei şi luarea măsurilor legale, poliţistul de
frontieră are obligația de a permite acesteia să părăsească sediul poliției de frontieră.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1), persoana are dreptul de a părăsi
sediul poliției de frontieră, chiar dacă identitatea sa nu a putut fi stabilită.
(4) Dispozițiile alin.(2) şi (3) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori
arestarea preventivă sau în situația în care persoana a fost condusă la sediul poliției de
frontieră pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 273 lit. f) – j).
(5) Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unei suspiciuni rezonabile cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură
penală.”
4. Articolul 31 se abrogă.
5. În Capitolul V, titlul secțiunii a 3-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Secțiunea a 3 – a
Folosirea mijloacelor de constrângere”
6. În Capitolul V, la secțiunea a 3-a se introduc șase noi articole, art.311 – art.316
,
cu următorul cuprins:
„Art. 311. – (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul de frontieră are
dreptul să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea
unor procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de
imobilizare a membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de
foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau
deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori
pentru înlăturarea unor obstacole.
(2) Prin intensitate şi durată, folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să
depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.
(3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenției
a fost realizat.
(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face după avertizarea verbală
prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru
a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului de frontieră. În situația unei acțiuni
violente iminente îndreptate împotriva polițistului de frontieră sau a altei persoane,
mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.
(5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condițiile şi în situațiile prevăzute de
lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea civilă a poliţistului de frontieră
pentru pagubele produse.
Art. 312
. – (1) Poliţistul de frontieră are dreptul de a folosi forța fizică în scopul
înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se
supune îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m) – o)
sau referitoare la:
a) conducerea la sediul poliției de frontieră sau al altor organe;
b) efectuarea percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului
corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta;
c) aplicarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare adecvate.
(2) Poliţistul de frontieră are dreptul de a utiliza mijloace adecvate pentru a
pătrunde în vehicule sau în orice spații închise în care se află persoana aflată în situațiile
prevăzute la alin.(1), în scopul extragerii acesteia.
Art. 313. – (1) Poliţistul de frontieră are dreptul de a utiliza cătușe sau alte mijloace
de imobilizare adecvate în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale
oricărei persoane.
(2) În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la
adresa vieții, sănătăţii sau integrităţii corporale a poliţistului sau a altei persoane,
poliţistul de frontieră are dreptul de a utiliza mijloacele prevăzute la alin. (1) împotriva
persoanei ce face obiectul măsurii conducerii la sediul poliției de frontieră sau la sediul
altor organe, dacă:
a) este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau
bunurilor;
b) a comis sau este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni cu violență ori de
terorism;
c) a evadat din starea legală de reținere sau deţinere ori s-a sustras de la executarea
unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;
d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerariul de deplasare nu permit
adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;
e) față de aceasta a fost dispusă o măsură privativă de libertate în vederea
înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
(3) Dispozițiile legale referitoare la utilizarea cătușelor sau a altor mijloace de
imobilizare, prevăzute de reglementările privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate, se aplică în mod corespunzător.
Art. 314. – Poliţistul de frontieră are dreptul de a utiliza bastoane, tonfe,
dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi
de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc
sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa
sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării
acțiunilor violente ale persoanei, atunci când:
a) utilizarea forței fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat;
b) aceasta intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte,
dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea
corporală a persoanelor.
Art. 315. – Poliţistul de frontieră este obligat ca, în cel mai scurt timp, să solicite
serviciilor specializate acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor împotriva
cărora au fost folosite dispozitive cu electroşocuri, precum şi persoanelor rănite prin
utilizarea mijloacelor de constrângere. De îndată ce va fi posibil, situația se raportează şi,
ulterior, se întocmește un înscris.
Art. 316. – Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 313 alin. (1) şi art. 314
împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite
de invaliditate şi copiilor, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat
sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor
persoane.”
7. Articolul 32 se abrogă.
8. La articolul 322, alineatul (1), formula introductivă se modifică și va avea
următorul cuprins:
„Art. 322. – (1) Atunci când folosirea altor mijloace de constrângere nu a dat
rezultate, în caz de absolută necesitate, poliţistul de frontieră poate face uz de armă în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în următoarele situații:”
Art. IV. – În Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 11 aprilie 1996, cu
modificările şi completările ulterioare, după alineatul (2) al articolului 51 se introduce
un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
„(21
) Prin excepție de la prevederile alin. (1), uzul de armă se poate face în scopul
neutralizării persoanei împotriva căreia se execută, dacă pericolul reprezentat de
acțiunile acesteia la adresa vieții, sănătăţii sau integrităţii corporale a unei persoane este
grav, iminent şi nu poate fi înlăturat în alt mod.”
Art. V. – (1) Pentru o perioadă de 90 de zile, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia
Română şi Poliţia de Frontieră Română desfășoară activități de informare a populației cu
privire la drepturile şi obligațiile persoanelor, drepturile şi obligațiile organelor de
aplicare a legii, astfel cum rezultă din aplicarea prezentei legi.
(2) Informarea prevăzută la alin. (1) se realizează prin intermediul mai multor
instrumente şi/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de
presă şi informare prin mass-media, postarea informațiilor pe pagina de internet a
instituției, organizarea unor acțiuni specifice în trafic ori cu ocazia executării unor
misiuni de ordine publică.
Art. VI. – Cu excepția art. V, prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile
de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here