ITM Olt, controale de AMPLOARE la nivelul unităților de prelucrare a lemnului

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt desfăşoară, din aprilie, acţiuni de verificare şi control a modului în care se respectă prevederile legale de securitate și sănătate în muncă, în unitățile de prelucrare primară a lemnului.

Verificările se vor derula pe perioada trimestrelor II – IV, potrivit unui comunicat de presă al ITM Olt.

Acţiunile de control se vor efectua la unităţile care desfășoară activități de tăiere și rindeluire a lemnului, fabricarea produselor din lemn, plută, paie și alte materiale vegetale, fabricarea de furnire și panouri din lemn, fabricarea parchetului clasic și a celui asamblat în panouri, fabricarea de uși și ferestre din lemn, fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții, fabricarea ambalajelor din lemn și fabricarea altor produse din lemn.

„În trimestrul II şi III inspectorii de muncă vor efectua controale de verificare, vor identifica deficienţele existente şi vor dispune măsuri de remediere a acestora, iar în trimestrul IV se va verifica modul de realizare a măsurilor dispuse şi se vor aplica sancţiuni pentru neîndeplinirea acestora”, a declarat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Cristian Ungureanu.

Statistica ITM Olt arată că în perioada 2011 – 2016, la nivelul judeţului Olt, s-au înregistrat un număr de 5 accidente cu incapacitate temporară de muncă, pentru un număr mediu de aproximativ 500 lucrători.

La nivel naţional, în aceeași perioadă, s-au înregistrat un număr de 57 accidente de muncă mortale, 35 accidente de muncă care au produs invaliditate şi 880 accidente cu incapacitate temporară de muncă, pentru un număr mediu de aproximativ 75.000 lucrători.

Grantarea unui mediu de muncă sigur și sănătos pentru angajați constituie o obligație generală a angajatorilor și aceasta se realizează prin:

  • Instruirea corespunzătoare în domeniul securității și sănătății în muncă.
  • Utilizarea corespunzătoare a echipamentului individual de protecție din dotare.
  • Evaluarea factorilor de risc și întocmirea programului de prevenire și protecție în urma evaluării.
  • Coordonarea și supravegherea lucătorilor care desfășoară activitate de prelucrare primară a lemnului de către personal tehnic care să aibă studii de specialitate și să organizeze activitatea în mod corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here