Toți românii al căror nume conține litera „î” sau care provin din localități a căror denumire conține această literă la interior vor fi nevoiți să își schimbe buletinele, pașapoartele sau permisele de conducere.
Toate localitățile vor avea în denumirea lor litera „â” în locul literii „î”, a decis Academia Română. De exemplu, orașul Cîmpulung va fi scris Câmpulung.
Actele de identitate, pașapoartele sau permisele de conducere vor fi modificate conform acestei grafii dacă adresa include o astfel de localitate, a decis joi Senatul, prin votul final asupra unui proiect de lege în acest sens.
Proiectul de lege va fi transmis acum spre promulgare președintelui Iohannis.
Măsura este propusă în contextul în care unor localități le-a fost schimbată, după 1989, prin lege, grafia numelui, fiind înlocuită litera ”î” cu ”â”, dar în cazul multor altor localități nu există vreun act normativ care să prevadă această modificare, conform profit.ro.
Sursa: evz.ro