Paul Stănescu: PNDL trebuie să funcţioneze “fără sincope”

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat astăzi că, înainte de aprobarea rectificării bugetare, va avea o discuţie cu prim-ministrul Viorica Dăncilă şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, pentru a găsi soluţii astfel încât să nu existe “sincope” în plata facturilor care vin de la primăriile din teritoriu pentru lucrările din Programul Naţional de Dezvoltare Locală. 

“În perioada următoare, după cum a anunţat ieri doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, la rectificare bugetul pentru PNDL va fi suplimentat cu 300 milioane de lei. Aici vreau să fac o precizare: înainte de aprobarea rectificării bugetare, voi avea o discuţie cu doamna prim-ministru şi cu ministrul de Finanţe pentru că în perioada anterioară de timp s-au încheiat foarte multe contracte. Deja a început execuţia în foarte multe localităţi. Se lucrează în toată ţara şi sigur că alocarea fondurilor către UAT-uri va fi mult mai rapidă. Vă dau un exemplu: numai în luna iunie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2 am alocat peste 500 milioane de lei, ceea ce înseamnă o sumă importantă şi sunt convins că această sumă, în perioada următoare, va creşte”, a afirmat Paul Stănescu, la bilanţul MDRAP pe primul semestru al acestui an.

El a mai spus că PNDL trebuie să funcţioneze în continuare fără sincope şi este optimist că vor fi găsite soluţiile, împreună cu Ministerul Finanţelor.

De asemenea, vicepremierul, tot astăzi, şi-a exprimat speranţa ca noul Cod administrativ să intre în vigoare cât mai repede, subliniind că acesta este aşteptat de întreaga administraţie publică, mai ales de cea locală, pentru a reglementa “toate lucrurile care nu sunt în ordine”.

“În acest an a fost adoptat în Parlament Codul administrativ, care în 12 iulie 2018 a fost trimis spre promulgare preşedintelui României. Aşa cum ştiţi, el a fost contestat la Curtea Constituţională. Sigur că la acest Cod, de care vorbim de foarte mulţi ani, într-o discuţie permanentă cu structurile asociative, atât cu Uniunea Consiliilor Judeţene, Asociaţia Comunelor, Oraşelor, a municipiilor reşedinţă de judeţ, ministerul pe care eu îl coordonez astăzi a avut un rol foarte important în a avea un Cod astăzi. Sper ca el să treacă cât mai repede, pentru că este aşteptat de întreaga administraţie publică, mai ales în administraţia publică locală, pentru a reglementa toate lucrurile care nu sunt în ordine acolo şi pe care le-am trăit de-a lungul timpului cu toţii”, a afirmat Paul Stănescu la bilanţul MDRAP.

Sursa: bursa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here