Încă un greu al PNL Olt și-a anunțat demisia din funcție. Șeful organizației, Liviu Voiculescu, rămâne tot mai singur!/ FOTO

Urmare a politicii sale din ce în ce mai dictatoriale în partid, președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, rămâne tot mai singur. Sâmbătă după-amiază, încă un personaj important din staff-ul de conducere al filialei județene a anunțat că demisionează din funcție. Potrivit unor surse din partid, este vorba despre fostul subprefect de Olt Emanuel Oproiu, care, în plină ședință a Biroului Politic Județean, și-a anunțat demisia din funcția de secretar general adjunct.

Întrunirea s-a ținut la Corabia. La un moment dat, Oproiu a anunțat că renunță la funcție, spre totala surprindere a președintelui Voiculescu, supărat că astfel de gesturi nu îi sunt aduse la cunoștință dinainte și că, astfel, este tratat ca un nimeni de cei care refuză să mai colaboreze cu el.

Potrivit surselor noastre, supărarea secretarului general adjunct s-a întemeiat pe unele neînțelegeri mai vechi cu șeful său.

Contactat telefonic pe acest subiect, liderul PNL Olt a încercat un răspuns cât se poate de ocolit.

„Nu avem nici o demisie, nu, nu… Am avut o ședință, dar oficial nu avem o demisie. A fost o discuție, dar nu și-a înaintat nimeni demisia. A fost o discuție care ar putea avea înțelesul ăsta. Dar nu a fost așa, «domnule, demisionez». Nu s-a pronunțat de maniera asta”, a declarat, confuz, liderul PNL Olt, încercând astfel să ascundă neînțelegerile dintre el și Oproiu.

Astfel de lovituri generate de comportamentul liderului organizației slăbesc din ce în ce mai mult filiala, în ciuda faptului că Voiculescu se lăuda, când a fost ales în funcția de președinte, că o va întări. De atunci a pierdut oameni importanți pentru echilibrul și lupta politică a PNL Olt.

Scârbiți de politica a la Dragnea pe care Liviu Voiculescu o aplică în organizația liberală, de lângă el au plecat primari ai unor localități importante, iar unii dintre cei rămași sunt profund nemulțumiți de el.

Precum Liviu Dragnea în PSD, liderul PNL Olt le-a luat funcțiile celor care au îndrăznit să se comporte democratic, spunându-și deschis punctul de vedere în partid, sau i-a dat afară din formațiune pe cei care i-au contestat, într-un fel sau altul, autoritatea, impunându-și astfel o autoritate satrapică (detalii AICI).

O primă mazilire marca Liviu Voiculescu l-a lovit pe Gabriel Buliteanu, pe care, după ce l-a susținut și propus pentru ocuparea funcției de președinte al PNL Slatina, simțind că omul crește în popularitate, a decis să-i taie craca de sub picioare. De fapt, decizia lui avea să lovească, în primul rând, în partid.

O altă lovitură pentru PNL (și la nivel central, nu doar local) a fost plecarea din partid a senatoarei Siminica Mirea, care s-a plâns că este împiedicată, nu de adversarii politici, ci chiar de colegi din PNL, să își ducă la bun sfârșit proiectele promise electoratului în campania din 2016.

Președintele TNL Olt, Ionuț Comănescu, a renunțat și el la funcție, după unele neînțelegeri cu Voiculescu, Comănescu îndulcindu-și explicația către presă cu veșnicele motive de ordin personal.

A urmat președintele seniorilor din PNL Olt, Aurel Roșu, care a ales să se retragă din funcție.

În ședința din 25 octombrie, Cătălin Nedelcu a fost lăsat fără funcția de vicepreședinte al Departamentului pentru imagine, comunicare, relații cu mass-media și purtător de cuvânt, la propunerea președintelui BPJ, Liviu Voiculescu.

Cu o așa „strategie” politică, președintele PNL Olt nu va mai avea cu cine să lupte împotriva adversarilor politici din apropiatele campanii electorale. Poate că nici nu va dori acest lucru. De altfel, ALDE Olt a anunțat, prin vocea președintelui Mihai Niță, că este deschisă să îl sprijine, în cadrul unei alianțe, în cursa pentru funcția de primar al Slatinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here