Un nou focar de pestă porcină africană în Olt. Opt porci dintr-o gospodărie din Șerbănești au murit

La câteva zile după ce reprezentanții DSVSA Olt au anunțat că focarele de pestă porcină din sudul județului au fost stinse și că nici un alt caz nu mai există în județ, autoritățile din Olt au intrat din nou în alertă după ce un nou focar de boală a apărut, de data acesta în comuna Șerbănești. Opt porci au murit deja.

O echipă a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este deja acolo pentru a lua probe de la porcii vecinilor și pentru a dispune măsurile legale ce se impun.

„Cei opt porci morți sunt dintr-o singură gospodărie. Animalele au început să moară de vineri. Vineri a murit unul, sâmbătă altul, duminică la fel, luni altul, iar azi-noapte au murit patru”, a declarat viceprimarul din Șerbănești, Florea Ispas.

Deși oamenii din comună sunt înspăimântați la gândul că le vor fi uciși toți porcii, așa cum s-a întâmplat la Rusănești, și s-ar pregăti să își sacrifice animalele, viceprimarul comunei susține contrariul.

„Încă nu e panică în comună, pentru că gospodăria unde există focarul e cumva izolată. Este aici o echipă de la DSV, o să se ia probe de la vecini și vedem ce se întâmplă”, a mai spus viceprimarul Florea Ispas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here