Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea s-a prezentat, joi, la Secţia specială pentru investigarea magistraţilor pentru a fi audiat în dosarul privind extrădarea fostului director FNI Nicolae Popa, în care este anchetată Laura Codruţa Kovesi. Şi fostul ministru Gabriel Oprea s-a prezentat joi dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat ca martor în acelaşi dosar.
Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a ajuns la Secția de anchetare a magistraților, pentru a fi audiat în dosarul Laurei Codruța Kovesi privind extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia.
„Cât interes pentru un profesor?!”, a spus Coldea în fața jurnaliștilor, precizând că nu poate face observații sau comentarii.
„O să fac câteva observații în momentul în care o să ies”, a mai spus Coldea.
Laura Codruţa Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă de către procurorii Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Antena 3 a prezentat duminică seara nota de fundamentare privind aducerea în țară a unui condamnat definitiv cu bani de la Sebastian Ghiță:
„Această notă de fundamentare a stat la baza aducerii în țară a lui Nicoae Popa, sub coordonarea directă a doamnei Kovesi. După cum se vede în acest document, este semnătura doamnei Kovesi. Ea spunea că nu a fost implicată niciodată. Este și semnătura domnului Coldea”, a declarat jurnalistul Adina Anghelescu.
Sursa: romaniatv.net