Accident cu patru victime pe centura Caracalului. Printre răniți, și un copil de doi ani

Un nou accident rutier a avut loc, sâmbătă seară, pe centura Caracalului, patru persoane, printre care și un copil de doi ani, fiind rănite.

Mai precis, evenimentul rutier a avut loc la intersecţia drumului judeţean DJ 542 cu varianta de ocolire a municipiului Caracal.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, agentul șef Cristian Grigorescu, vinovat de producerea accidentului ar fi un șofer, de 42 de ani, din Drăgănești-Olt, care

„Un bărbat, în vârstă de 42 ani, din Drăgăneşti-Olt, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop”, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 ani, din oraşul Calafat, judeţul Dolj, care circula pe drumul cu prioritate.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a patru persoane cu vârste cuprinse între doi şi 31 de ani, pasageri în cele două autoturisme.

Conducătorii  auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.”, a declarat Cristian Grigorescu.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here