FOTO+VIDEO/ Arhiva unei primării din Olt și grădinița comunei, la un pas de a fi MISTUITE de FLĂCĂRI!/ UPDATE

Arhiva Primăriei Găneasa și alte bunuri ale instituției au fost la un pas de a fi distruse de flăcări, miercuri după-amiază, după ce căminul cultural al comunei, în care erau depozitate, a fost cuprins de un incendiu puternic. De altfel, căminul cultural era folosit doar pe post de depozit. Pompierii au reușit să salveze și grădinița care se află la doar câțiva metri de imobilul căminului. 

30 de pompierii din Slatina și Balș au intervenit pentru stingerea focului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, flăcările au cuprins și bunurile din interior, printre care s-ar afla și arhiva primăriei.

Cu eforturi mari, pompierii au reușit să salveze arhiva primăriei, depozitata intr-o încăpere a căminului.

De asemenea, pompierii au reușit să salveze și grădinița care se află la doar câțiva metri de imobilul căminului.

„Incendiu a fost lichidat. Au ars acoperișul clădirii pe circa 600 de metri pătrați și bunurile depozitate în interiorul clădirii ( mobilier, mese, scaune ). Au fost salvate grădinița aflată la o distanță de circa 5-6 metri de locul focarului, o magazie în care erau depozitate lemne pentru foc și arhivă primăriei care se afla depozitată într-o încăpere. Pe timpul nopții o autospecială de stingere cu apă și spumă va rămâne la fața locului pentru supravegherea zonei. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat Alin Băsăşteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here