Pericol de explozie în Gara Caracal din cauza unor scurgeri de propilenă dintr-un tren. Sute de persoane, evacuate/ VIDEO

Pericol de explozie în Gara Caracal din cauza unor scurgeri de propilenă dintr-un tren. Cetățenii din zonă au fost alertați prin RO-ALER. Circa 200 de persoane au fost evacuate de structurile MAI.

În urma unui apel la Numărul Unic 112, au fost anunțate scurgeri de substanțe periculoase dintr-un vagon al unui tren aflat în zona Gării CFR Caracal, încărcat cu propilenă.

“A fost trimis mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru o rază de aproximativ doi kilometri față de vagon, pentru evacuare și autoprotecție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru situații de urgență Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear) și patru autospeciale pentru primă intervenție.

Circa 200 de persoane au fost evacuate de structurile MAI. Din fericire, pompierii au reușit să stopeze pericolul.

“Apelul a fost făcut la ora 23.00. La ora 23.57 a fost oprită scurgerea de substanțe periculoase prin închiderea flanșei vagonului cisternă”, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

În urma măsurilor executate cu ajutorul accesoriilor CBRN, nu mai există pericol pentru cetățeni și încetează măsurile de evacuare a populației. S-a transmis mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru încetarea măsurilor și revenirea cetățenilor la domiciliu, a mai adăugat Alin Băsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here