Accident între două autoturisme și un TIR în Olt, pe DJ 546 A. Un șofer a plecat de la fața locului/ FOTO

Un accident rutier a avut loc, vineri dimineață, pe DJ 546 A, între localitățile Schitu și Brebeni, în eveniment fiind implicate două autoturisme și un TIR. După incident, unul dintre șoferii implicați a plecat de la fața locului.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00, între un autoturism tip papuc, un alt autoturism și un autotren.

Deși autoturismul papuc a fost făcut praf în partea din față, din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Cauza nu a fost încă stabilită cu certitudine, pentru că, după impact, unul dintre șoferii implicați a plecat de la fața locului, în prezent polițiștii încercând să îl identifice.

Cel mai probabil, văzând că evenimentul nu s-a soldat cu victime, conducătorul auto a crezut că este în ordine să își vadă mai departe de drum.

„Încă nu au fost luate măsurile legale în acest caz, pentru că, deși la fața locului au fost găsite două autovehicule implicate în accident, se pare că implicat a fost un al treilea autovehicul, însă șoferul a plecat de la fața locului.

Este vorba de o tamponare, deci fără victime, și, după ce va fi audiat și cel de-al treilea șofer, se va stabili cu certitudine cauza accidentului, urmând a fi luată măsura legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

2 COMENTARII

  1. Cristian Grigorescu nu stie ca de fapt cel de-al 3 lea sofer nu a fugit el are dreptul sa vina in 24 de ore de la producerea accidentului. Sau nu se aplica la toti acest lucru? Dc este vreun smecher sau un cacat de politist totul este in regula si legal dar dc este un om de rand a fugit. Asta e politia pizdii cu toti gaozarii dracu.

  2. Asta este politia domne toti prosti si aroganti. Ai dreptate Rika pt ca eu sunt avocat si cunosc mai bine legea decat Grigorescu care este pus politic pt ca o suge bine o zdreanta si atat. Astia ne reprezinta pe noi si eu castig toate procesele cu politia romana din cauza analfabetilor de colegi ai lui Grig sugatorul. ZDRENTE!@!!!@!@

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here