Un poliţist din Bacău a provocat teroare printre colegii săi pe care i-a ameninţat cu pistolul. Agentul de poliţie este recidivist

Sursa foto: adevarul.ro

Incidentul deosebit de grav a avut loc luni dimineaţă, în sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Poliţistul a fost dezarmat.
Poliţiştii din Bacău au fost în alertă luni dimineaţă, după ce un coleg de-al lor, agent la Serviciul Rutier, a  intrat cu pistolul în sediul IPJ Bacău şi a trecut la ameninţări. “Astăzi, în jurul orei 09.00, un agent principal de poliţie, din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Bacău, aflat în serviciu şi având asupra sa armamentul din dotare, a intrat în sediul I.P.J. Bacău, într-o stare vizibilă de agitaţie şi vorbind incoerent. Imediat, la nivelul I.P.J. Bacău s-au declanşat procedurile specifice, iar în urma discuţiilor purtate, poliţistul a predat armamentul din dotare. În acest moment, cel în cauză este sub supravegherea personalului abilitat, iar în cauză s-a demarat o anchetă internă”, potrivit IPJ Bacău. Agentul este absolvent al Şcolii de agenţi de poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia 2013, este căsătorit şi a fost testat psihologic în februarie 2016.  De asemenea, în perioada 2017- 2018, acesta a fost pus la dispoziţie, fiind cercetat într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here