Florin Cîţu: Nu avem probleme pe partea de finanţare

Sursa foto: Facebook

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat, pe Facebook, că România nu are niciun fel de probleme pe partea de finanţare, în contextul crizei de coronavirus, iar ţara noastră are resursele şi instrumentele pentru a face faţă acestei provocări.

“Astăzi la ora 16:00 discutăm despre ce măsuri putem lua pentru a atenua efectele economice ale COVID-19.

Deja v-am spus că așa cum arată lucrurile măsurile trebuie să fie de natură fiscală. DAR pentru a avea impact maxim este nevoie de coordonarea politicilor fiscale și monetare.

Am ținut legătură în permantenta cu domnul Guvernator și deja avem formate echipe de lucru cu experți din MFP și BNR.

Pentru prima dată suntem în fața unei astfel de provocări și NU avem niciun fel de probleme pe partea de finanțare.

Am fost precaut, am atras finanțare (chiar daca am fost linșat mediatic pentru asta) și avem resursele necesare pentru plata tuturor cheltuielilor din buget. Chiar și în contextul în care a trebuit să facem plăti către Ministerul Sănătății, în plus, de aproximativ 620 milioane lei.

Avem resursele și instrumentele fiscale necesare pentru a face față acestei provocări”, a anunţat Florin Cîţu pe Facebook.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here