Ce spune șeful Spitalului Slatina despre angajații care se plâng că nu au suficient echipament de protecție. Care sunt stocurile

Cătălin Rotea, în emisinea Imperativ de la OltTV

Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii Imperativ de la Olt-TV, moderată de jurnalista Laura Mira, că unitatea pe care o conduce nu duce lipsă de echipamente de protecție pentru personalul angajat și că cei care susțin că nu ar avea suficient echipament nu ar oglindi realitatea.

Managerul spitalului afirmă că distribuția echipamentelor pe secții o face chiar el, pe baza solicitărilor asistenților-șefi, cu avizul medicului șef de pe fiecare secție, și că necesarul poate fi ajustat în timp real, în funcție de fluxul pacienților.

„Ca echipament de protecție vorbim de măști de unică folosință, în trei straturi, măști FFP2, care se poartă doar la pacienții confirmați, măști FFP3, cu un filtru superior, care se poartă doar la pacientul este confirmat și generează aerosoli, adică este intubat, tușește, expectorează, avem combinezoane de protecție, șorțurile impermeabile de unică folosință, mănuși de înaltă protecție, de protecție medie și de protecție redusă, avem capeline, botoșei de unică folosință, mici și înalți.

Comenzile pentru secții sunt făcute de asistentul șef al secției, cu avizul medicului șef, pe un necesar săptămânal. Dacă există un flux mai mare de pacienți pe secție se poate ajusta în timp real acest necesar”, a declarat Cătălin Rotea.

Acesta susține că Spitalul Slatina are continuu stocuri pe două săptămâni înainte, timp în care se fac mereu comenzi pentru alimentarea stocurilor. Totodată, el spune că angajații unității care susțin că nu ar avea suficient echipament nu ar avea, neapărat, și dreptate.

„De fiecare dată spitalul nostru a avut stocuri pentru cel puțin două săptămâni înainte. Azi, când vorbim, noi avem echipamente de protecție până în jur de 25 aprilie, și foarte multe comenzi în curs care se vor livra.

Vreau să fie foarte clar: orice angajat poate să-și exprime nemulțumirile că nu are suficient echipament de protecție, e dreptul lui, dar asta nu înseamnă că ceea ce susține este și adevărat”, este de părere managerul unității spitalicești.

Rotea a reiterat angajamentul pe care și l-a luat pentru protejarea personalului medical care intră în contact cu pacienți suspecți de COVID-19, spunând că nimeni din spital nu va vedea astfel de pacienți fără echipamentul de protecție standard.

„În ceea ce privește distribuția de echipament de protecție, aceasta se face de către mine și mi-am luat un angajament foarte ferm, în sensul că nu va exista angajat care al Spitalului Județean de Urgență Slatina care să trateze un pacient suspect de COVID-19 (deci nu confirmat, suspect) fără echipamentul de protecție standard. Dacă am putea, am trata fiecare pacient, chiar dacă nu e suspect, cu echipament de înaltă protecție. Numai că acest lucru este imposibil nu doar la noi, ci oriunde în România și în lumea asta mare, inclusiv în SUA.

Există protocoale foarte clare ale Ministerului Sănătății, prelucrate la nivelul spitalului, care spun că un pacient suspect de COVID-19, este văzut cu vizieră, cu ochelari, cu halat de unică folosință, cu mască și mănuși. Și totuși, în cele mai multe cazuri, noi am făcut un exces de zel și am risipit, ca să zic așa, pentru că e mai bine să previi, și s-a intrat la pacienți chiar cu combinezoane. În Terapie Intensivă, chiar dacă nu sunt pacienți confirmați, se umblă numai cu combinezoane de înaltă protecție.

Repet, angajamentul pe care mi l-am luat de față cu toată opinia publică și pe care îl iau în fața fiecărui angajat al spitalului este că, așa cum sunt protocoalele Ministerului Sănătății, recomandate și de Organizația Mondială a Sănătății, nimeni nu va intra la un pacient suspect sau confirmat fără echipamentul standard de protecție”, a mai spus Rotea.

Managerul spitalul din Slatina afirmă că nici substanțele dezinfectante nu lipsesc. De altfel, de azi, Spitalul Județean de Urgență Slatina va avea trei tunele pentru dezinfecție amplasate în fața Unității de Primire Urgențe, în fața blocului de boli infecțioase și la intrarea în Blocul Medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here