Bărbat din Galați, căutat de 6 ani în toată lumea pentru o faptă gravă, prins de jandarmii din Olt… la pescuit/ FOTO

Un bărbat pe numele căruia Judecătoria Galați a emis mandat european de arestare în urmă cu șase ani a fost prins, în această dimineață, de jandarmii din Olt. Bărbatul a fost luat la întrebări de jandarmi în timp ce pescuia pe malul râului Olt, în apropiere de localitatea Milcov. El a încercat să scape legitimându-se cu acte de identitate false. 

În această dimineaţă, în jurul orei 08.30, efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în timp ce  executau misiuni specifice, au depistat pe malul stâng al râului Olt, în apropierea localității Milcov, o persoană de sex masculin, care pescuia fără documente legale.

„În urma legitimării, acesta a prezentat date false, încercând să inducă în eroare organele de jandarmi, iar în urma verificărilor amănunţite efectuate s-a constatat faptul că pe numele persoanei S.A., în vârstă de 30 de ani, Judecătoria Galaţi a emis mandat european de arestare în urmă cu 6 ani pentru fapta săvârșită, prevăzută în Noul Cod Penal- art.233 alin.1”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

Mai precis, bărbatul era căutat pentru piraterie, respectiv pentru o faptă de tâlhărie săvârșită în urmă cu șase ani pe un vas de croazieră.

Persoana în cauză, bunurile deţinute de către aceasta și documentele întocmite au fost predate organelor competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here