Salarii mai mari pentru anumite categorii de bugetari. Cine sunt beneficiarii şi de când pot primi banii

Sursa foto: romaniatv.net

O lege publicată luni în Monitorul Oficial arată că militarii, polițiștii, personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională urmează să primească sporuri, dacă în activitatea pe care o desfășoară au acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat. 

Legea nr. 157/2020, ale cărei prevederi se aplică din 30 iulie, prevede acordarea de sporuri de până la 25% pentru angajații care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, scrie avocatnet.ro.

Prin urmare, personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat sunt cei care vor putea primi aceste sporuri.

Legea mai stabilește că mărimea concretă a sporului va fi stabilită în funcţie de locul de muncă şi de certificatul de securitate deţinut. De asemenea, o să mai conteze și nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.

Apoi, tot de joi se aplică și prevederile Legii nr. 156/2020, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Aceasta stabilește că din luna august, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază angajații din Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), precum și cei din federațiile sportive și din unitățile sportive din subordinea MTS se stabilește la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2021.

Același lucru este valabil și pentru salariații din unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here