Olt: Acțiuni de informare a populației. Violența, traficul de persoane și măsurile anti-covid, în atenția polițiștilor

Polițiștii compartimentului de analiza si prevenire a criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slatina și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat, în perioada 03 – 17 august, activități activități de prevenire pe linia violenței domestice și a traficului de persoane.

Activitățile au vizat și conștientizarea populației privind purtarea măștii de protecție în zonele publice, reducerea gradului de vulnerabilitate, precum și luarea măsurilor de autoprotecție privind infracțiunile contra patrimoniului.

Acțiunile au fost efectuate atât în mediul urban, municipiile Slatina și Caracal și orașul Balș, dar și în mediul rural, comunele Tătulești, Optași, Colonești, fiind vizate locașurile de cult, piețele, societăți comerciale, parcurile, etc.

Polițiștii au transmis recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor şi au distribuit materiale informative privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare și modalităţi de autoprotecţie, iar peste 300 de persoane, atât adulți cât și minori au participat la activitățile desfășurate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.