STUDIU: Jumătate dintre preşcolarii din mediul rural, probleme majore privind ascultatea şi atenţia

Un studiu al World Vision România a identificat factorii de risc şi punctele vulnerabile în care e nevoie de intervenţie urgentă pentru a preveni şi chiar elimina abandonul şcolar. Astfel s-a constatat că jumătate dintre preşcolarii din mediul rural au probleme majore privind capacitatea de ascultare şi atenţie, abilitatea de lucru în echipă, cooperare şi iniţiativă. 

Potrivit studiului,  46,7% dintre copiii evaluaţi prezintă deficit în recunoaşterea emoţiilor proprii şi ale celorlalţi, precum şi un deficit în achiziţia regulilor de exprimare emoţionalã, reglare emoţională şi comportamentală, emoţionalitate pozitivă.

De asemenea, studiul mai arată că la nivelul competenţelor cognitive – capacitatea de a se focalize pe o sarcină, atenţie, performanţă la probele de memorie, abilităţi de comunicare, 61% dintre copii au nevoie de sprijin în vederea dobândirii abilităţilor specifice vârstei.

Cercetarea World Vision legată de evaluarea elevilor din ciclul primar relevă că 22,4% dintre ei au un nivel scăzut de adaptabilitate la schimbările care apar în rutina personal sau la solicitările date de profesor, au dificultăţi în a trece de la efectuarea unei sarcini la efectuarea alteia, precum şi la capacitatea de a împărţi lucruri cu ceilalţi copii.

Totodată, 10,3% manifestă dificultăţi serioase în domeniul abilităţilor sociale – relaţionarea cu ceilalţi, abilitatea de a-i complimenta şi a-I încuraja pe ceilalţi, de a le oferi ajutorul sau de a comunica politicos, în timp ce 51% prezintă un nivel mediu de dezvoltare al acestor competenţe.

“33,3% dintre elevi au problem serioase la nivelul de dezvoltare a abilităţilor de învăţare, de organizare şi implicare în procesul de educaţie, le lipseşte motivaţia şi dorinţa de performanţă şcolară. Peste 35% dintre elevii chestionaţi prezintă probleme de ordin afectiv – copilul se simte fără valoare, ineficient, nu consider că părerile lui sunt importante”, se mai arată în studiu, potrivit Mediafax.

Legat de evaluarea elevilor de ciclu gimnazial, 51,5% dintre aceştia întâmpină problem serioase în ceea ce priveşte capacitatea de a se adapta la sarcinile din mediul şcolar, 18,2% prezintă abilităţi sociale slab dezvoltate, în sensul că nu relaţionează sau relaţionează greu cu colegii, prietenii şi nu au deprinderea de a oferi ajutor sau de a vorbi politicos.

18,9% dintre elevi au probleme severe în ceea ce priveşte abilitatea de învăţare şi 25,8% se află la risc, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre elevii de gimnaziu au nevoie de sprijin suplimentar pentru a face faţă sarcinilor şcolare. â

Studiul mai arată că peste 30% dintre elevii de gimnaziu au probleme afective, nu se simt valorizaţi, nu îşi exprimă emoţiile pozitive.

„Cercetarea scoate în evidenţă carenţe majore cu privire la dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copiilor din grupurile ţintă. Profilul lor socio- emoţional şi cognitive constituie un semnal de alarmă pentru toţi actorii responsabili de elaboararea politicilor privind reforma educaţiei timpurii, dar şi pentru cei direct implicaţi în echiparea socio- emoţională şi cognitivă a copiilor pentru a face faţă cu success solicitărilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial şi implicit pentru a preveni anafalbetismul funcţional şi abandonul şcolar” , a declarat Romana Chioreanu, managerul proiectului “Şcoala pentru toţi” al Fundaţiei World Vision.

Concluziile cercetării arată nevoia de intervenţie imediată în condiţiile în care, în 2019, rata de părăsire timpurie a şcolii în România a fost de 15,3% în 2019, cu 5 procente mai ridicată decât media din UE, de 10,3%. În plus, rata abandonului şcolar atinge vârfuri mult mai înalte în mediul rural, ajungând la 25,4%, conform Eurostat.

Cercetarea s-a efectuat pe un grup ţintă de 360 de copii preşcolari şi şcolari din 5 comunităţi rurale în care se desfăşoară proiectul “Şcoala pentru toţi”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here