Decizie fără precedent în Olt: Copiii de 5 ani vor purta măști în anumite zone. Care sunt zonele respective

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat, miercuri, o hotărâre  cu privire la introducerea de noi restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Olt.

Este vorba de Hotărârea nr. 38/07.10.2020 care prevede, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani și care staționează în spațiul public deschis, pe o rază de 100 m în jurul căilor de acces ale unităților de învățământ din județul Olt.

Această măsură se aplică în intervalul orar de desfășurare al cursurilor școlare, respectiv între orele 7:30 şi 19:30, în vigoare începând cu data de 09.10.2020 şi se menţine pe perioada stării de alertă. Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, autorităţile administraţiei publice locale/conducerea unităţilor de învăţământ marchează, prin mijloace adecvate, perimetrul de 100 m din jurul căilor de acces ale unităților de învățământ.

, pentru localitățile care înregistrează o rată a incidenței cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile mai mare de 1,5/1.000 locuitori, respectiv municipiul Caracal (rata de incidență -2,37) și comuna Cezieni (rata de incidență – 4,94), se dispun următoarele măsuri:

  • Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  • Suspendarea activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în hotel;
  • Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
  • Suspendarea activităţii în spații închise pentru cinematografe și teatre.

Aceste măsurile intră în vigoare începând cu data de 08.10.2020 şi se menţin până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.

Pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare a hranei se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

De asemenea, toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Caracal vor trece în scenariul 2 – scenariul galben de funcționare, începând cu data de 09.10.2020, până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică de 1,0/1000 de locuitori (scenariul 1) sau mai mare de 3,0/1000 de locuitori (scenariul 3). Menționăm că unitățile de învățământ din comuna Cezieni funcționează conform scenariului 2 de la începutul anului școlar 2020-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here