Vremea azi, 12 octombrie. Vin ploile, lapovița și ninsoarea

Astăzi norii se adună după prânz în regiunile vestice și în cele sud-vestice, pe unde așteptăm averse consistente și trecător vor fi și fenomene electrice.

În restul țării se anunță vreme bună și câteva ploi slabe iar vântul prinde putere pe crestele montane.

Maximele termice depășesc normalul perioadei și se vor încadra între 20 de grade în depresiuni și în Bucovina și 27 de grade în Lunca Dunării.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici găsim vreme plăcută, soare peste tot și temperaturi comparabile cu cele de ieri.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vremea continuă să se încălzească. Se anunță vreme bună, ploile pot să apară doar întâmplător iar temperaturile urcă spre 24 de grade.

Zărim soarele și în nordul Moldovei și în Bucovina, norii se adună trecător pe parcursul zilei și s-ar putea să plouă slab.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță soare, vreme bună și se încălzește cu 4-5 grade față de ziua trecută. La amiază vor fi cel mult 23 grade Celsius.

În ținuturile vestice, soarele apare în prima parte a zilei însă spre seară se adună norii și o să plouă pe suprafețe mari și trecător vor fi și fenomene electrice.

Se încălzește și maximele vor ajunge pe la 22-23 de grade iar pe timpul nopții vântul va crește în intensitate.

În Transilvania acum dimineața este răcoare în depresiuni și este și ceață. Peste zi, vor domina perioadele cu soare iar pe crestele Carpaților Meridionali, vântul suflă tare cu viteze de peste 80…90 km/h.

Mai cresc temperaturile și la amiază vor fi 23 de grade. Până la ora 9, este cod galben de ceață densă pentru județele Harghita, Covasna și Alba. Vizibilitatea este scăzută sub 200 de metri.

În Oltenia, găsim înnorări și ploi consistente din a doua parte a zilei, mai ales la munte. În zonele joase, vom zări și soarele printre nori iar în termometre vor fi cel mult 24 de grade.

În schimb, în ținuturile sudice se anunță vreme frumoasă și temperaturi neobișnuit de mari pentru această dată.

Vremea în țară

Marți, ploile vin cam peste tot și se vor strânge cantități importante de apă iar pe crestele montane va fi lapoviță. Se răcește în jumătatea de vest a țării și vântul va avea intensificări.

Miercuri se anunță vreme rece în nordul și nord-vestul țării, ploi locale și un vânt mai insistent. În celelalte zone, vremea se îmbunează, apare soarele și vor fi cel mult 20 de grade în sud și sud-est.

Joi plouă consistent în regiunile vestice și în cele nord-vestice. În rest, așteptăm vreme bună și se încălzește în toată țara.

Vremea în București

În București, începem săptămâna cu vreme frumoasă, temperaturi în creștere și după prânz se vor înregistra în jur de 26 de grade, o valoare ridicată pentru luna octombrie.

Marți, se strică vremea și se face mai răcoare, la amiază vor fi cel mult 21 de grade. După-amiază se mai adună norii și sunt șanse mari de averse și descărcări electrice iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei.

Miercuri în orele dimineții e posibil să apară ceața dar peste zi va predomina vremea frumoasă și se mai răcorește un pic.

Joi se încălzește ușor și la amiază vor fi 23 de grade. Atmosfera va fi plăcută în orele dimineții s-ar putea să fie puțină ceață iar vântul va fi activ.

Vremea la munte

La munte, se anunță averse abundente în masivele vestice și în cele sud-vestice dar în rest, prindem vreme mai bună și câteva ploi slabe. Pe crestele Carpaților Meridionali se vor depăși viteze de 90 km/h și se încălzește ușor.

Marți se răcește tranșant, o să plouă și se vor strânge cantități însemnate de apă. Seara și noaptea, pe creste se anunță lapoviță și ninsoare iar vântul va sufla cu viteze de până la 80-100 km/h.

Miercuri se anunță vreme rece și ceață din loc în loc. Precipitațiile apar izolat iar în nordul Carpaților Orientali, la altitudini mari, așteptăm lapoviță și ninsoare. Vântul va continua să sufle tare la altitudini mari.

Joi va ploua serios în masivele vestice și nordice mai ales seara și în noaptea următoare. În celelalte masive, se anunță vreme mai bună și ploi izolate. Vântul se întețește mai ales la altitudini mari pe unde se depășesc viteze de 60…70 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here