Lupta împotriva COVID-19: Rezidenți noi și zeci de voluntari la spitalele din Slatina, Caracal și Balș

Pentru a spriji activitatea unităţilor spitaliceşti din judeţul Olt, au fost adoptate unele măsuri, grație cărora la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost detașați doi medici rezidenți de an V. De asemenea, la spitalele din Slatina, Caracal și Balș vor fi repartizați zeci de studenți care vor sprijini cadrele medicale în lupta cu COVID-19.

Cei doi medici rezidenți de an V, specializați în medicina de Terapie Intensivă, au fost detașați, pentru șase luni, la Spitalul Slatina de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Medicii îşi desfăşoară deja activitatea în unitatea medicală slătineană începând cu data de 18 noiembrie.

O altă măsură a fost repartizarea a 30 studenţi voluntari de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova la trei unităţi medicale din judeţ, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina (15 studenţi), Spitalul Municipal Caracal (10 studenţi) şi Spitalul Orăşenesc Balş (5 studenţi).

Activitatea studenţilor la nivelul unităţilor spitaliceşti se va desfăşura în baza unui contract de voluntariat încheiat între ei şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, şi a fişei de voluntariat emisă de unitatea spitalicească.

Pentru activitatea desfăşurată studenţii voluntari vor primi 2.500 lei lunar, un premiu lunar suplimentar în cuantum de 20 de lei pe zi și li se asigură cazare şi masă.

„Cele două unităţi spitaliceşti din judeţul Olt se află în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19, astfel încât îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în aceste unităţi trebuie să fie preocuparea tuturor, a medicilor, a managerilor şi a noastră, a autorităţilor judeţene. Eforturile noastre nu se vor opri aici şi vom continua să sprijinim unităţile medicale din judeţ în orice demers menit să salveze vieţile oltenilor diagnosticaţi cu noul coronavirus”, declară prefectul de Olt, Florin Homorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.