Acasă Local Actualitate Ministrul Săn...

Ministrul Sănătății anunță testarea pentru COVID-19 direct în farmacii. Ordinul va fi publicat săptămâna aceasta

Ministrul Sănătății a anunțat că de săptămâna viitoare ar putea începe testarea pentru COVID-19 în farmacii. Ioana Mihăilă a spus că ordinul privind testarea va fi publicat săptămâna aceasta și se va începe livrarea de teste către farmacii.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar urma să fie publicat în această săptămână, iar apoi să fie livrate testele farmaciilor care şi-au arătat disponibilitatea.

„Ministerul Sănătăţii a dezvoltat deja o platformă care facilitează raportarea testelor, platformă care va fi utilizată cât de curând şi de către farmacişti, pentru că suntem pe cale să publicăm ordinul cu testarea în farmacii şi să livrăm farmaciilor teste pentru a putea creşte capacitatea de testare”, a declarat, miercuri seară, la TVR, Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţi a afirmat că ordinul ar trebui publicat în această săptămână, iar de săptămâna viitoare, dacă se va reuşi livrarea testelor către farmaciile interesate, ar putea începe şi testarea.

Cadrul legal privind testarea a fost creat în luna martie

În luna martie, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu anunţa că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii, urmând să aibă loc discuţii cu reprezentanţi ai farmaciilor.

„E un pas important care merge, dacă vreţi, către testare în masă, testarea oricui are această nevoie sau are această dorinţă, iar asta se va putea face la un preţ foarte scăzut”, afirma el. Rezultatele pozitive vor fi încărcate în platforma de raportare.

Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România Răzvan Prisada afirma că lansarea unui program de testare a populaţiei pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în această perioadă ar fi un lucru „ideal”, el subliniind importanţa unei astfel de măsuri mai ales prin prisma faptului că rezultatele pot fi centralizate. Prisada susţinea că există farmacişti dispuşi să intre în acest program, dar că are şi colegi reticenţi la propunerile autorităţilor, în condiţiile în care acestea din urmă i-au ignorat pe farmacişti „atunci când s-au luat măsuri pozitive în legătură cu cei care facem parte din întregul circuit al sistemului sanitar”.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here