Rusalii 2021. Noi zile libere. De câte mini-vacanţe se vor bucura românii până la finalul anului

Românii vor avea parte de o nouă mini-vacanţă în această lună, după cel anterior care se lega cu 1 iunie, zi liberă, şi mulţi au făcut punte cu luni, 31 mai.

Astfel, românii care lucrează la stat sau la privat şi beneficiază de liberele legale, vor avea, spre sfârşitul lunii, încă trei zile libere, de Rusalii 2021.

Astfel, românii vor avea liber week-endul cu 19 şi 20 iunie, sâmbătă şi duminică, dar şi luni, 21 iunie. În felul acesta, vom avea din nou un weekend prelungit de trei zile.

Următoarele zile libere legale care urmează până la sfârşitul anului 2021:

– 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
– 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
– 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.

În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Minivacanţă pentru români Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here