Percheziții în București și Ilfov. Persoane bănuite de fals intelectual, delapidare și abuz în serviciu

Sursa foto: digi24.ro

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, pun în aplicare, astăzi, 14 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Ilfov, la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăților comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu.

Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituții publice, notari publici și societăți comerciale.

Conform Poliției Române, din cercetări a reieșit că, din anul 2010 și până în prezent, persoane cu atribuții de conducere din cadrul unei unități de învățământ superior privat ar fi săvârșit acte materiale, care s-ar încadra în sfera acțiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acțiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unității unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obținut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unității și fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învățământ și o instituție publică.

De asemenea, în aceeași perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul unității de învățământ superior privat ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial (2 societăți administrate de aceeași persoană fizică), pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele implicate în procesul decizional din cadrul unității de învățământ și persoana care asigura conducerea acestor societăți.

Prin activitatea infracțională derulată, ar fi fost acordate anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial, în valoare de peste 121 de milioane de lei (24 de milioane de euro).

La acțiune participă polițiști ai I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, I.P.J. Buzău și I.P.J. Vâlcea, sprijiniți de Direcția Operațiuni Speciale, Institutul Național de Criminalistică și de echipe ale Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, afirmă Poliția într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here