Numărul persoanelor vaccinate scade de la o zi la alta în Olt. De la peste 1000 vaccinări/zi s-a ajuns la puțin peste 200/zi

Numărul persoanelor vaccinate scade de la o zi la alta în județul Olt.

După ce, în urmă cu câteva săptămâni, peste 1000 de persoane erau imunizate zilnic, acum nici 300 de oameni nu mai ajung, într-o zi, în centrele de vaccinare.

Ultima raportare, transmisă ieri de Direcția de Sănătate Publică (DSP) arată că, în ultimele 24 de ore, se vaccinaseră doar 236 de persoane.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 până în prezent, la nivelul județului Olt au fost repartizate 138.031 de doze de vaccin, care au fost distribuite centrelor de vaccinare, fiind imunizate 134.613 persoane, dintre care 72.537 de persoane au primit prima doză (55.705 de persoane fiind vaccinate cu Pfizer BioNTech, 6.261 cu Moderna, 5.769 de persoane cu AstraZeneca și 4.802 cu vaccinul Johnson & Johnson), și 62.076 de persoane rapelul.

În total, dintre cele 138.031 de persoane vaccinate, 106.640 de persoane au fost vaccinate cu produsul biologic Pfizer BioNTech, 12.160 de persoane au fost vaccinate cu produsul biologic Moderna, 11.011 persoane au fost injectate cu produsul biologic AstraZeneca, iar 4.802 persoane cu vaccinul Johnson & Johnson.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, la nivelul centrelor de vaccinare au existat 30 de reacții la vaccin, dintre care 20 de reacții generale și 10 reacții adverse.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Nemernici Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here