Accident pe DN65, între Slatina și Valea Mare. O femeie rănită, transportată la spital/ FOTO

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în această dimineață pe Drumul Național 65, în localitățile Valea Mare și Slatina. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban, cele două autoturisme implicate au intrat în coliziune față-spate.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați, cu vârstele de 31 și 54 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa foto: Facebook/Sebastian Florin Gogorici

În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 62 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Sursa foto: Facebook/Cristian Baciu

Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice, a mai precizat Claudiu Șerban.

Sursa foto: Facebook/Sebastian Florin Gogorici

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Facebook/Sebastian Florin Gogorici

Evenimentul a blocat mai multă vreme circulația în zonă, pe sensul de mers spre Slatina formându-se o coadă întinsă pe mai mulți kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here