Anchetă în bucătăria CN „Ion Minulescu” Slatina. Nouă probe sunt în lucru în laboratorul DSP Olt

DSP Olt și DSVSA Olt efectuează o anchetă în bucătăria CN „Ion Minulescu” Slatina, după ce 21 de elevi au ajuns la UPU Slatina, acuzând vărsături, dureri abdominale și frisoane și scaune diareice. Totodată, se așteaptă rezultatele probelor prelevate de la copii.

Potrivit informațiilor transmise de DSP Olt, 10 copii au prezentat forme ușoare de boală, iar patru forme medii. Autoritățile sanitare spun că ar fi vorba despre o toxiinfecție, după ce copiii au consumat alimente.

„În cursul după-amiezii din data de 24 mai 2022, s-au prezentat 21 de persoane în Serviciile UPU și Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, cu vârste cuprinse între 6-18 ani cu simptomatologie digestiva (grețuri, vărsături, scaune diareice, cefalee, frisoane, dureri abdominale), din care s-au internat 14 persoane (11 internate în Secția Boli Infecțioase și trei internate în Secția Pediatrie). Tabloul clinic sugerează o suspiciune de toxiinfecție alimentară prin consum comun de alimente. S-a declanșat ancheta epidemiologică”, se arată într-un comunicat remis de DSP Olt.

Autoritățile fac investigații în bucătăria Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina și așteaptă rezultatele probelor prelevate de la pacienți.

„S-au recoltat probe biologice pentru stabilirea etiologiei (vărsături, scaune) de la bolnavi, la internare. Probele sunt în lucru, în laboratorul D.S.P, nouă probe. S-a demarat acțiunea de investigare în obiectiv (bucătăria Colegiului National Ion Minulescu) pentru identificarea alimentelor incriminate, starea de sănătate a personalului deservant, condițiile igienico-sanitare ale obiectivului, identificarea materiilor prime. În acțiune participa din partea D.S.P. specialiști ai D.S.S.P. si I.S.S. și din partea D.S.V.S.A. specialiști desemnați. Ancheta este în derulare”, au mai transmis reprezentanții DSP Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here