Omul de afaceri Mircea Ungureanu și fostul primar Robert Rotea, victorii de etapă împotriva DNA

Omul de afaceri slătinean Mircea Ungureanu și fostul primar al comunei Vitomirești Robert Rotea înregistrează victorii de etapă împotriva Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul în care DNA îi acuză de mai multe infracțiuni.

După ce, luna trecută, Tribunalul Olt a admis plângerea formulată de Mircea Ungureanu împotriva ordonanţei din 13 iulie 2022, emisă în dosarul nr. 31/P/2020 al DNA Craiova, desfiinţând în parte ordonanţa atacată şi dispunând modificarea controlului judiciar pe cauţiune, în condițiile solicitate de petent, azi și fostul primar al comunei Vitomirești a obținut un câștig de cauză similar.

Mai precis, dacă procurorii DNA le-au impus celor doi să nu depășească limita teritorială a județului Olt decât cu încuviinţarea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, instanța a admis ca ei să se miște oriunde în țară, evident, cu acordul aceluiași organ judiciar.

În ambele cazuri, decizia instanței este definitivă.

Cei doi, alături de un alt om de afaceri, sunt acuzați de DNA că ar fi săvârșit mai multe infracțiuni în cadrul unui contract de lucrări finanțat din fonduri publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale din Vitomirești.

Cei trei, reținuți în primă fază de procurori și eliberați ulterior pe cauțiune de către instanța de judecată, resping acuzațiile, susținând că sunt nevinovați.

Procurorul de caz este Marian Eugen Moșteanu, devenit celebru după ce, în 2016, când lucra în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a înaintat Judecătoriei Caracal un rechizitoriu care cuprindea doar soluții de clasare, și nici una de trimitere în judecată, potrivit monitoruljustitiei.ro.

Dezvăluirea a fost făcută atunci de luju.ro, printr-un articol ce punea la îndoială pregătirea profesională a magistratului care se pare că a confundat ordonanța de parchet cu rechizitoriul. După publicarea articolului, procurorul Moșteanu a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi apere reputația profesională, lucru care s-a și întâmplat, deși rechizitoriul cu pricina arăta că publicația respectivă nu greșise.

Și încă una la activ: în 2019, Marian Eugen Moșteanu a fost respins de CSM la concursul pentru numirea în funcții de execuție la Direcția Națională Anticorupție, pe motiv că nu îndeplinea una dintre condițiile impuse de procedură: de a avea cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător. În ciuda obiectivității depline a motivului, Moșteanu a depus contestație care, evident, a fost respinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here