Marius Oprescu, despre noul mandat în fruntea PSD Olt: Realegerea mă obligă la niște lucruri, atât politice, cât și administrative

Reconfirmarea lui Marius Oprescu în funcția de președinte al PSD Olt îl obligă atât politic, cât și administrativ.

Cel puțin așa a declarat, joi, când a explicat că obligațiile politice pe care le simte ca lider pentru încă un mandat în fruntea social-democraților din Olt țin de câștigarea tuturor alegerilor din 2024.

„Realegerea mea mă obligă la niște lucruri atât politice, cât și administrative. Cele politice țin de câștigarea alegerilor, toate alegerile din 2024.

Cele administrative sunt mai ample și înseamnă ca oamenii pe care noi îi avem și îi susținem și care vor câștiga din nou alegerile să facă o serie de lucruri în interesul comunităților locale astfel încât să putem privi spre viitor, așa cum spune și lait-motivul acestui nou mandat. Să putem privi în viitor că oamenii vor avea încredere în noi și ne vor alege în continuare pe ceea ce facem și pe ceea ce am promis.

Cu siguranță încercăm să câștigăm aceste alegeri și cu siguranță, fără a fi lipsiți de modestie, le vom câștiga. Nu putem da procente cu doi ani înainte de alegeri, că nu depinde doar de noi, depinde și de un trend național, pentru că, pe lângă o bună administrație publică locală, un bun management politic local, aici depinde și de ceea ce se întâmplă la nivel național, de cum conducerea centrală a partidului își construiește politica. În funcție de asta, lucrurile se mai schimbă, nu tot timpul țin de local”, a declarat președintele PSD Olt.

Întrebat dacă în 2024 va opta pentru o funcție la București, și nu la nivel județean, Oprescu nu a dat un răspuns cert.

„Eu sunt cam superstițios, nu mi-a plăcut niciodată să îmi fac proiecte personale așa de devreme, ca acum, cu doi ani înainte. Să ajungem la momentul respectiv și vom vedea exact ce va fi”, a precizat Marius Oprescu.

Marius Oprescu a fost reconfirmat, miercuri seară, în cadrul conferinței județene de alegeri a noilor structuri de conducere a PSD Olt, în funcția de președinte al organizației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here