1 aprilie marchează „Ziua Națională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei și altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ținutul Herței și Basarabia”.
Această zi este dedicată amintirii celor care au suferit în timpul ocupației sovietice și a represiunilor ulterioare celui de-al Doilea Război Mondial.
Cu prilejul acestei zile, președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a postat, pe pagina sa de socializare, un mesaj.
„Ocazia aduce un omagiu memoriei celor care au suferit și au pierit, invitându-ne să reflectăm asupra consecințelor tragice ale acestor evenimente și asupra importanței păstrării istoriei și adevărului.
Acum 83 de ani, la 1 aprilie 1941, trupele sovietice au comis un masacru asupra sute sau chiar mii de români bucovineni, într-o singură zi, în apropierea localității Fântâna Albă. Acești locuitori, provenind din satele de pe valea Siretului, încercau să se refugieze din Uniunea Sovietică în România. Acest eveniment tragic este cunoscut sub numele de „Masacrul de la Fântâna Albă” și reprezintă una dintre cele mai mari atrocități comise împotriva românilor de către regimul sovietic.
Este important să continuăm să învățăm din lecțiile istoriei și să luptăm pentru dreptate și justiție în numele tuturor celor care au avut de îndurat în timpul acestor evenimente tragice”, a scris, pe Facebook, președintele PNL Olt.